Parohia „Sf. Ierarh Nicolae” din satul Ciumârna are și în acest an cruce de gheață de Bobotează

Parohia „Sf. Ierarh Nicolae” din satul Ciumârna are și în acest an cruce de gheața de Bobotează. Când există „osârdie şi jertfă şi statornicie întru păstrarea datinei creştine” nimic nu poate sta în cale, nici măcar temperaturile ridicate din aceste zile, care au înlocuit „gerul Bobotezei”.

Câțiva credincioși din satul Ciumârna, comuna Vatra Moldoviţei, au realizat și în acest an, cu mari eforturi, crucea de gheață de Bobotează, alături de o masă tot de gheață, cu o cruce mai mică pe ea, pentru slujba de Bobotează. Crucile de gheaţă sunt realizate după un adevărat ritual al locului, în care sunt implicaţi mai mulţi oameni, de diferite vârste, care merg înainte de Ajunul Bobotezei pe malul unui râu unde, înarmaţi cu drujbe şi căngi, scot la mal bucăţi mari de gheaţă, care sunt transportate, apoi, cu ajutorul unor utilaje, la locul unde va avea loc slujba Bobotezei.

Acolo, sătenii folosesc un şablon pentru cruce, trasează forma crucii după care taie cu drujba forma finală. Şi în acest an, un grup de săteni din Ciumârna au ridicat o cruce mai mare şi una mai mică, cea mai mică fiind aşezată pe o masă de gheaţă, unde credincioşii își pun, în ziua Bobotezei, cănile cu Agheasma Mare.

Ca în fiecare an, preotul Dan Ceredeev, parohul „Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae” Ciumârna, şi preoteasa Daniela Ceredeev, le mulțumesc sătenilor, „ostenitorilor care au ridicat crucile de gheaţă”, pentru „osârdie şi jertfă şi statornicie întru păstrarea datinei creştine. Răstălmăcită rugăciune. Recunoştinţă pentru trudă şi preţuire întreagă!”.

Preoteasa Daniela Ceredeev a adăugat și aceste gânduri, în zi de mare sărbătoare: „S-așază potolit și blând, pe prispele sufletelor noastre, Boboteaza. (...) Mă tulbură de fiecare dată mărturisirea Cerescului Tată: <Acesta este fiul meu cel iubit> (Matei 3, 17) Mi-L și închipui zâmbind peste creștetele lor. Așa cum fac părinții, când își văd copiii grăbind să-și întâlnească viitorul. Nu cred să fie-un simțământ pe care un părinte să nu-l fi învățat. Cel care vine-odată cu gândul în de negrăit bucurie îmbrăcat: <E fiul meu!> sau <E fiica mea!>, <Băiatul meu!>, <Copila mea!>. Și ochii strălucesc de-atâta mândrie și lăcrimează-n gând de-ngrijorare pentru ce-o să mai vie; cuvintele-ar striga și-ar urca pân' la cer rugăciunea. Pentru părintele bun, copilu-i minunea! <E-al meu! Eu l-am făcut!> pare a spune sufletul neîntrecut. Și-i creator de lume și el. Mărunt, poate, și neînsemnat, asemuindu-se – însă – lui Dumnezeu.

Oameni buni, s-așază potolit și blând, pe prispele sufletelor noastre, Boboteaza! Vom auzi, din nou: <Acesta este fiul meu!>. Putem gândi la o astfel de bucurie de Dumnezeu?”.