La Boboteaza din acest an a lipsit gerul, dar din cer a căzut ninsoare „ca-n povești”. Unii credincioși care au fost prezenţi joi, 6 ianuarie, la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, pentru a primi binecuvântarea Botezului Domnului şi pentru a lua acasă Agheasma Mare, s-au apărat de ninsoare cu umbrelele.
Alții, însă, au stat mai multe ore sub cerul liber, sub „bătaia” stropilor de ploaie și apoi a fulgilor de nea (joi dimineață a plouat mărunt, după care a început ninsoarea).
Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu părinții slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, pe scena amenajată în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”.
Unii credincioși au intrat mai întâi în biserică, s-au închinat la Sf. Ioan cel Nou, apoi au luat parte la Sf. Liturghie. La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Calinic a săvârșit, împreună cu soborul de preoți, Slujba sfințirii celei mari a apei (Agheasma Mare), care se pregăteşte în amintirea botezării Domnului Iisus de către Ioan în apa Iordanului.
Preoții i-au cerut lui Dumnezeu „ca să trimită apei sfinţite harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului, care să o facă izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, curăţire de păcate, vindecare de boli, demonilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească”.
Sfințirea apelor a cuprins, spre final, întreita cântare a Troparului Praznicului: „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat...”, cântare în dangăt de clopote, care sintetizează teologia acestei sărbători, însoţită de afundarea în apă – cruciş – a Sfintei Cruci şi a busuiocului.
De asemenea, slujba Aghesmei celei Mari s-a încheiat cu o rugăciune, „invocare adresată lui Dumnezeu în care I se cere ca toţi cei care se vor stropi sau vor bea din această Agheasmă – credincioşi şi credincioase, de diferite dregătorii sau ranguri sociale şi/sau ecleziale – să primească sfinţire, sănătate, curăţire şi binecuvântare”.
· Fără îmbulzeală la împărțirea sticlelor cu Agheasma Mare
Pentru a se evita aglomerarea credincioșilor la Catedrala Arhiepiscopală, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a pregătit 20.000 de sticle cu Agheasma Mare îmbuteliate în zilele de 5 și 6 ianuarie 2022, sticle așezate în mai multe cărucioare. După sfințirea cea mare a apei, mai mulți voluntari au mers cu cărucioarele printre mulțimea de credincioși, iar aceștia au luat Agheasma Mare.
Pe scena amenajată în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” au fost așezate și mai multe butoaie cu Agheasmă Mare, din care unii credincioși au putut să-și ia singuri apă sfințită, în recipientele aduse de acasă. Termenul de „agheasmă” provine de la cuvântul grecesc „agiasmós”, care înseamnă „sfinţire”.
Credincioşii au fost rugaţi să respecte restricţiile sanitare impuse de autorități, pentru prevenirea răspândirii infecției cu noul coronavirus, și să nu se îmbulzească, pentru că sunt suficiente sticle cu apă sfințită. Nu s-au înregistrat incidente. Oamenii au putut să ia chiar mai multe sticle cu Agheasmă Mare, și pentru cei care din anumite motive nu au ajuns la biserică. După Slujba sfințirii celei mari a apei (Agheasma Mare), credincioșii au fost stropiți de arhiereu și de preoții slujitori cu agheasmă, „făcându-i – astfel – părtaşi la acest mare eveniment din viaţa pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
· „Ar fi o imprudență din partea mea să vă țin pe asemenea vreme, când parte dintre frățiile voastre nu ați avut umbrele”
„Vremea se vremuiește”, a spus la finalul slujbei de joi Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, care nu a ținut anul acesta un cuvânt de învățătură despre sărbătoarea Botezul Domnului și despre Agheasma Mare, explicând: „Inițial, am venit foarte pregătit pentru a vă ține un cuvânt, dar ar fi o imprudență din partea mea să vă țin pe asemenea vreme, când parte dintre frățiile voastre nu ați avut umbrele. Vă îmbrățișez pe toți, deopotrivă!”
În același timp, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a adăugat că dacă vrem să ne îmbogățim sufletește, putem citi pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților despre sărbătoarea Botezului Domnului și despre Sfințirea cea mare a apei.
· „Să ne reînnoim hotărârea de a ne pune întreaga viaţă în slujba lui Dumnezeu”
ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, ne învață (fragmente de pe site-ul Arhiepiscopiei) că „Sfinţirea cea mare a apei se face, încă din secolul al IV-lea, atât în Ajunul, cât şi în ziua Praznicului Botezului Domnului, când se botezau catehumenii. Sfinţirea aceasta amintea de Botezul Mântuitorului Iisus Hristos Care, venind la Iordan să Se boteze, <a sfinţit apele> şi <a ridicat firea omenească la înălţime>, cum spune una dintre cele trei rugăciuni. În primele secole, slujba sfinţirii celei mari a apei se făcea după o rânduială a patriarhului Proclu al Constantinopolului. Actuala rânduială o datorăm patriarhului Sofronie al Ierusalimului (secolul al VII-lea)”.
Arhiepiscopul Calinic ne mai spune că Agheasma Mare se poate lua de către credincioși opt zile, din ziua Bobotezei, dimineața, pe nemâncat, înainte de anaforă. „Agheasma Mare se foloseşte şi la <botezul de necesitate> al copiilor, în caz de boală, la curăţirea vaselor sau a fântânii, la binecuvântarea începerii semănăturilor, la stropirea holdelor, a viilor şi a grădinilor bântuite de lăcuste, la sfinţirea crucii, a icoanelor, a vaselor de cult, a troiţei, a clopotului, a antimisului, a Sfântului şi Marelui Mir şi a bisericii”, spune Arhiepiscopul Sucevei.
În predica dedicată Bobotezei, pe care o puteți citi pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic ne sfătuiește că ar trebui „să folosim prilejul sărbătorii de azi pentru a ne examina cum ne-am îndeplinit până acum angajamentele făcute la Botez prin naşi, martorii noştri, şi, căindu-ne pentru infidelităţile comise, să ne reînnoim hotărârea de a ne pune întreaga viaţă în slujba lui Dumnezeu. Numai aşa ne vom putea păstra vie conştiinţa nobleţei de fii după har ai lui Dumnezeu–Tatăl şi de fraţi ai lui Hristos în Duhul Sfânt”.