Obiceiurile și tradițiile de Anul Nou din Bucovina au revenit anul acesta în centrul Sucevei, mii de spectatori venind să vadă cetele de urători venite din mai multe zone ale județului. Festivalul Internațional al Obiceiurilor de Iarnă din municipiul Suceava a fost organizat din nou anul acesta în format fizic, după ce ediția din 2021 nu a mai putut avea loc din cauza pandemiei de coronavirus. Dornici să vadă obiceiurile de Anul Nou mii de suceveni, oaspeții acestora, suceveni din Diaspora dar și foarte mulți turiști au venit astăzi în centrul Sucevei pentru a se bucura de superbele tradițiile păstrate de sute de ani în Bucovina.
Și pentru a respecta regulile impuse de pandemie, cetele de urători au fost organizate sub forma unor „ateliere” pentru a permite distanțarea între participanți, fiecare prezentând obiceiurile specifice zonei din care au venit. Fiecare grup a urcat apoi pe scena din fața Casei de Cultură, acolo unde sub un imens afiș cu numele proiectului „Crăciun în Bucovina” i-au încântat pe cei prezenți cu spectacolele de obiceiuri de Anul Nou.
Festivalul obiceiurilor de iarnă de la Suceava a început cu jocul caprei și a căiuților de la Hănțești, după care pe scenă au urcat gospodarii din comuna Mălini care au adus cu ei o urătură cu îndemnuri patriotice. Grupul din Mălini i-a încântat pe spectatorii prezenți și cu un frumos joc al căiților și caprelor. A urmat apoi un ansamblul din Zvoriștea, înființat în urmă cu nu mai puțin de 110 ani și aceștia prezentând un superb joc al căiuților.
Unul dintre cele ai spectaculoase momente a fost jocul urșilor din comuna Boroaia, moment urmat de malanca de la Stroiești, jocul urșilor de la Udești, malanca de la Șcheia și ceata de la Dolheștii Mici. Festivalul obiceiurilor de iarnă de la Suceava a fost încheiat cu un spectacol de tradiții oferit de Ansamblul Ciprian Porumbescu din Suceava.
Festivalul Internațional al Obiceiurilor de Iarnă a fost organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina.