Asociația Institutul Bucovina, alături de voluntari, a vizitat, în pragul sărbătorilor de iarnă, mai mulți copii din comunitățile marginalizate din județ, aducând în casele acestora spiritul Crăciunului, prin cadouri special pregătite de oamenii sufletiști din comunitatea suceveană. Campania „Cadoul din cutia de pantofi” s-a desfășurat în acest an în perioada 26 noiembrie – 17 decembrie, timp în care vizitatorii de pretutindeni au trecut pragul asociației cu una sau mai multe cutii de pantofi împachetate în hârtie festivă, conținând obiecte de îmbrăcăminte/încălțăminte, dulciuri, jucării și rechizite, dintre cele mai speciale. Cele peste 400 de cadouri pentru fete și băieți de diferite vârste au ajuns în ultimele săptămâni în localitățile Ciprian Porumbescu, Chilișeni, Valea Moldovei (sat Mironu), Mitocu Dragomirnei, Dumbrava, Capu Codrului (cătunul Țîmpoceni), Stulpicani, Pătrăuți, dar și în cartierul Ițcani din orașul Suceava.
Majoritatea copiilor sunt înscriși la grădiniță, dar provin din familii aflate în sărăcie sau la limita ei. Părinții nu au locuri de muncă stabile, fie desfășoară muncă zilieră, iar în condițiile necesității de a întreține o familie cu puținii bani pe care îi primesc, cadourile din preajma Crăciunului sunt doar un vis pentru cei mici. Asociația Institutul Bucovina derulează campanii și proiecte de sprijin în comunitate, reușind anual să ajute mii de copii, tineri și adulți aflați în dificultate. Campania “Cadoul din cutia de pantofi” a devenit deja o tradiție a ultimilor ani, aducând bucurie în casele copiilor mai puțini norocoși și speranța că deși greutățile de zi cu zi sunt nelipsite, Moșul i-a trecut pe lista copiilor cuminți.
De la începutul campaniei și până la mijlocul lunii decembrie, au fost colectate 406 cadouri, venind din partea mai multor colaboratori, a Asociațiilor Hope4Humanity și Licuricii Fericiți, a școlilor gimnaziale și liceelor din județ, care în fiecare an dau dovadă de o mobilizare extraordinară atât în rândul profesorilor, cât și al elevilor, care înțeleg deja cât de important este să dăruiești chiar și din puținul pe care îl ai. Acțiunile de distribuire a pachetelor au avut loc cu sprijinul IȘJ Suceava – Postul de poliție comunal Păltinoasa, a membrilor Asociației Institutul Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, care pe tot parcursul anului s-au implicat activ în munca desfășurată de către organizație.
În acest an, campania s-a desfășurat pe pagina de Facebook – Dezvoltare Durabilă Suceava, unde puteți descoperi cât de mult s-au bucurat cei mici de cadouri și cine sunt donatorii lor. Mai mult, pentru informații suplimentare despre campanie, persoana de contact din partea Asociației Institutul Bucovina este Valentina – Alina Adomnicăi, specialist comunicare & PR, tel: 0770 367 769, e-mail: media@bucovinainstitute.org, website: www.bucovinainstitute.org.