Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunțat trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui bărbat care l-a înjunghiat pe un consătean în zona feței și a gâtului, fiind la un pas de a-i provoca decesul. Agresiunea s-a petrecut la un bar din Grămești, în seara zilei de 22 octombrie.
Din cercetări rezultă că inculpatul a mers cu bicicleta la bar, unde a băut bere. La ora 22.00, barmanul le-a transmis clienților că trebuie să închidă, pentru a respecta programul impus pe fondul pandemiei.
Clienții au ieșit afară, unii plecând spre casă, în timp ce alții au rămas pe terasă.
În scurt timp, între doi localnici a început un scandal, fără vreun motiv clar.
Autorul tentativei de omor, Florin Cojocaru, a fost inițial victimă, încasând un pumn care l-a pus l-a pământ.
Inculpatul s-a ridicat de la sol, a scos din buzunar un cuțit și a fugit spre Adrian A., cel care îl lovise.
”În momentele imediat următoare, între victimă şi inculpat a avut loc o urmărire, se alergau unul pe celălalt cu intenţia de a se agresa, împrejurare în care inculpatul flutura acel cuţit în aer şi apoi i-a aplicat victimei o lovitură la nivelul feţei şi gâtului. Lovitura a fost de intensitate ridicată, a fost aplicată de sus în jos şi a atins şi antebraţul, urmare a instinctului victimei de a se apăra, ambii fiind în picioare, unul în faţa celuilalt.
Lovitura de cuţit a fost foarte rapidă, o parte dintre persoanele care erau de faţă nici nu au observat cuţitul în mâna inculpatului, l-au văzut abia pe jos, iar victima se ţinea cu mâna de gât, sângerând abundent.
În sprijinul victimei au intervenit fratele acesteia și un martor, care i-au acordat primul ajutor”, au descris fapta procurorii.
Autorul s-a urcat pe bicicletă și a fugit acasă, de unde a fost ridicat ulterior de polițiști.
Bărbatul tăiat cu cuțitul a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.
În aceste condiții, fapta a fost încadrată la tentativă de omor, ancheta fiind efectuată de judiciariști de la Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Dosarul de tentativă de omor a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava, iar inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință finală a judecătorilor.