Cristinel Nicolae Drăgoi, principalul suspect în cazul uciderii fostului viceprimar din Moara Zamfir Barbă, a fost condamnat definitiv de magistrații de la Curtea de Apel Suceava. Acesta a primit 20 de ani de închisoare și a fost obligat să achite 150.000 de lei cu titlu de daune morale și 21.376 de lei cheltuieli judiciare. Zamfir Barbă, în vârstă de 53 de ani, fost viceprimar la Moara, a fost găsit mort, înjunghiat în gât, în dimineaţa zilei de 4 aprilie 2018, în apropiere de casa sa.
În urma necropsiei s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă, aceasta având multiple plăgi tăiate în zona gâtului, dar şi leziuni frontale. Acestea din urmă au fost provocate cel mai probabil cu un bolovan.
În seara precedentă, bărbatul a mers la un bar aflat la câteva sute de metri de casa sa. Acolo a fost văzut stând la masă cu vecinul său Cristinel Nicolae Drăgoi, acum în vârstă de 46 de ani, un individ care obişnuia să muncească cu ziua, cunoscut ca împătimit consumator de băuturi alcoolice. La un moment dat, după lăsarea întunericului, cei doi au plecat împreună spre casele lor, acest detaliu fiind surprins şi de o cameră de supraveghere video. Ei aveau de parcurs până acasă doar câteva sute de metri. Zamfir Barbă nu a mai ajuns din păcate acasă. Membrii familiei l-au căutat încă din acea noapte, au început să sune la poliţie şi la spital, însă a doua zi dimineaţă un vecin a dat peste trupul neînsufleţit.
Bărbatul a fost înjunghiat la marginea drumului, iar apoi târât într-un beci situat sub o temelie de beton abandonată de pe un teren neîngrădit. Fostul viceprimar nu era cunoscut ca un om conflictual şi nici care să fi avut duşmani.
· Suspectul s-a declarat nevinovat
După descoperirea crimei, vecinul suspect nu a fost găsit, fiind reţinut de poliţişti la mai bine de 12 ore de la descoperirea crimei.
Cristinel Nicolae Drăgoi nu a recunoscut nici un moment că el a comis fapta de omor şi spune că habar nu are cine l-a omorât pe vecinul său.
Bărbatul a mai declarat că a doua zi dimineaţă, când poliţia îl căuta, el a fost plecat la treabă, la muncă cu ziua prin sat, şi nu a fugit.
Drăgoi a recunoscut că a băut împreună cu Zamfir Barbă, în barul din care au plecat împreună spre case, însă nu şi că l-a omorât.
Cristinel Nicolae Drăgoi a fost arestat preventiv, dar ulterior a fost pus în libertate. Dosarul și-a început cursul de judecată la Tribunalul Suceava, dar ulterior a fost trimis la Tribunalul Botoșani pentru că toţi judecătorii de la Secţia Penală a Tribunalului Suceava au formulat cerere de abţinere. În cele din urmă procesul s-a judecat la Suceava, iar miercuri s-a dat o primă soluție. După condamnarea dictată de Tribunalul Suceava, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Suceava. Cum cei doi judecători nu s-au putut pune de acord în privința soluției, s-a creat un complet de divergență în care a venit un al treilea magistrat. Chiar și așa cercetarea judecătorească a continuat preț de mai multe termene, iar pronunțarea s-a dat după o amânare de trei luni.