Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a anunțat că anul acesta va fi organizat Festivalul Internațional al Obiceiurilor de Iarnă. Niculai Barbă a spus că pentru a se respecta deciziile sanitare din această perioadă a pandemiei de Covid, formatul festivalului va fi diferit în acest an. „Vrem să păstrăm și să punem în valoare tradițiile fără a încalcă în niciun fel restricțiile. Astfel, festivalul va fi organizat fizic, în data de 31 decembrie, în mai multe localități din județ”, a spus Barbă, care a arătat că în spectacolul de obiceiuri care va avea loc în municipiul Suceava vor fi prezente formații reprezentative din tot județul.
Vicepreședintele CJ Suceava a dat asigurări că amploarea festivalului va fi la fel ca în anii de dinaintea pandemiei, însă formațiile vor face prezentări ale obiceiurilor și tradițiilor de iarnă pe raza întregului județ. „Fiind organizat în 31 decembrie, ne dorim ca reprezentațiile să încânte și turiștii veniți în diferitele localități din județ. Astfel, vor fi acțiuni fizice și online în mai multe localități, printre care Gura Humorului, Siret, Câmpulung Moldovenesc, Liteni, Fălticeni, Dolhasca, Mănăstirea Humorului, Suceava și Drăgușeni”, a precizat Niculai Barbă. El a spus că deja au fost stabilite câteva repere din programul evenimentelor care vor avea loc în cadrul manifestărilor „Crăciun în Bucovina 2021”. El a afirmat că pe 24 decembrie, Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” va prezenta, începând cu ora 17:00, un concert online de colinde, iar pe 25 decembrie, un concert folcloric online.
De asemenea, în data de 31 decembrie, între orele 11:00-13:00, pe esplanada Casei de Cultură din Suceava se va desfășura Festivalul Internațional „Obiceiuri de Iarnă”, susținut de formații tradiționale și Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”. În prima zi a Anului Nou, de la ora 14:00, Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” va prezenta, începând cu ora 14:00, un concert folcloric online intitulat „La cumpăna dintre ani”. Niculai Barbă a mai declarat că programul complet al manifestărilor „Crăciun în Bucovina 2021” va fi definitivat și prezentat în zilele următoare.