Panică la Broșteni după un incendiu care a izbucnit în apartamentul unui bloc de locuințe. Incendiul a avut loc luni la amiază, iar cei 15 locatari care se aflau în bloc au ieșit afară speriați și au sunat după ajutor la 112. O fetiță în vârstă de 10 ani a suferit un atac de panică și a avut nevoie de sprijinul echipajului medical de pe ambulanța SMURD sosită la fața locului.
Lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Broșteni au reușit să stingă incendiul rapid, înainte de sosirea colegilor militari de la Punctul de Lucru Crucea. Focul ardea într-o cameră și exista riscul să se extindă la întreg apartamentul, dar și la cele învecinate. Flăcările ar fi plecat de la jarul căzut dintr-o sobă folosită pentru încălzirea locuinței.
După o oră și jumătate de muncă, incendiul a fost lichidat, dar cu toată intervenția promptă a pompierilor au ars obiecte de mobilier, electrocasnice și elemente de stolerie. S-au degradat pereții din interiorul apartamentului pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și alte bunuri din interiorul acestuia.