Un bărbat din Rădăuți a ajuns în arestul poliției județene pentru un noian de infracțiuni la regimul rutier, după ce s-a urcat la volan deși era în stare avansată de ebrietate iar permisul de conducere îi este anulat. Mai mult, respectivul avea impusă măsura carantinei, cu o zi înainte de a fi implicată în accident.
Sâmbătă, în jurul orei 14.30, echipajul de serviciu de la Secția Rurală Gălănești a fost sezisat prin 112 cu privire la faptul că în satul Vicovu de Jos, la ieșirea către Gălănești, a avut loc un accident. Polițiștii ajunși la fața locului au găsit două mașini avariate, un VW Golf și un BMW. Șoferul primei mașini era în vizibilă stare de ebrietate. S-a stabilit că este vorba de Ovidiu Carcea, din municipiul Rădăuți, care avea o concentrație de 1,19 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, a indicat aparatul etilotest. În cazul acestuia, constatările penale ale polițiștilor au fost abia la început. Bărbatul figurează cu permisul de conducere anulat, mai mult plăcuțele de înmatriculare aparțineau unui alt autoturism. VW-ul Golf implicat în tamponare figura radiat din circulație. S-a mai constat și că bărbatul nu respecta măsura carantinei impusă de autoritățile sanitare.
Șoferul pericol public s-a ales cu dosar penal pentru patru infracțiuni la regimul rutier, plus amenda în baza Legii 55/2020, privind combaterea efectelor pandemiei de Covid. Este vorba de infracțiunile de ”conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, ”conducere sub influența alcoolului”, ”conducerea unui autovehicul neînmatriculat” și ”conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”.
Bărbatul a ajuns și la Spitalul municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Având în vedere noianul de infracțiuni, pe numele rădăuțeanului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus, sâmbătă noapte, în arestul poliției județene. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.