Vineri, 10 decembrie 2021, în cadrul proiectului REACT, profesori din cadrul a 11 unități de învățământ din județul Suceava au implicat elevii în desfășurarea unei activități de tip flashmob, care a avut drept scop conștientizarea asupra fenomenului traficului de persoane, marcând totodată Ziua Internațională a Drepturilor Omului.
Proiectul REACT este derulat de Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina în parteneriat cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava ANITP și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Suceava. Scopul acestuia constă în prevenirea fenomenului traficului de minori prin activități de informare, conștientizarea efectelor acestuia, cât și atragerea atenției publicului larg cu privire la amploarea acestui fenomen.
La inițiativa partenerilor din cadrul proiectului, 11 școli din județul Suceava s-au implicat în realizarea activității de flashmob, pentru care au primit materiale de promovare și tricouri inscripționate. Unitățile de învățământ care au răspuns pozitiv invitației Asociației Institutul Bucovina sunt:
- Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava;
- Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava;
- Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava;
- Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava;
- Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” Suceava;
- Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni;
- Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni;
- Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca;
- Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc;
- Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului;
- Școala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei.
Pentru mai multe informații legate de eveniment, persoana de contact din partea Asociației Institutul Bucovina este Raluca Iacob – coordonator proiect REACT, tel: 0230.524.128, e-mail: bucovinainstitute.office@gmail.com. De asemenea, pentru a afla mai multe despre activitățile desfășurate de cele 11 școli în cadrul proiectului, vă invităm să accesați următoarea pagină de Facebook: https://www.facebook.com/AntitraficNetSuceava.