Trei grădinițe din Rădăuți, Grădinița „Voinicelul”, Grădinița „Alba ca Zăpada” și Grădinița Nr. 6 Rădăuți și-au suspendat marți, 7 decembrie, cursurile în format fizic și au trecut la învățământ online, din cauza lipsei de căldură din clase. Aceste grădinițe rădăuțene sunt racordate la sistemul centralizat și au rămas fără căldură și apă caldă, după ce luni, în jurul orei 14:30, a fost sistată furnizarea gazului metan către centrala termică a municipiului de firma Nord Gaz.
Cele trei grădinițe sunt arondate Școlii Gimnaziale „Gheorghe Popadiuc” Rădăuți, unitate de învățământ care nu este racordată la sistemul centralizat (doar grădinițele depind de sistemul centralizat al municipiului).
Elevii de la Colegiul Tehnic Rădăuți, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” (unități de învățământ racordate la sistemul centralizat) continuă să facă astăzi cursuri în format fizic. Dacă nu se va rezolva problema cu căldura, consiliile de administrație de la școlile afectate se vor reuni în această după-amiază, și vor lua decizia de a trece, începând de miercuri, la învățământ online.
Directorul Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, prof. dr. Adrian-Nicolae Puiu, ne-a spus astăzi că,deocamdată, „ambientul termic este în parametri optimi în majoritatea sălilor de clasă. Sunt câteva mai friguroase, dar este acceptabil momentan. Dacă azi nu se va relua furnizarea agentului termic, mâine, probabil, vom desfășura cursurile în format online. Dar, deocamdată, nu este o hotărâre, ci o posibilitate”.
Petre Erculescu, director general al Nord Gaz, firma care furnizează gazul metan pentru centrala orașului, a declarat: „Am luat această decizie pentru neplata datoriei mai vechi, de 6,8 milioane de lei, și până nu vom clarifica situația nu vom relua furnizarea gazului metan. Sunt în drum spre Rădăuți pentru a discuta cu autoritățile locale de acolo”.
Situația este similară cu cea de acum trei săptămâni, când furnizorul de gaz a decis să sisteze livrările pentru același motiv ca și acum. La vremea respectivă, printr-o Hotărâre de Guvern, municipiul Rădăuți a primit suma de 7 milioane de lei pentru a stinge datoriile către Nord Gaz. Din suma totală s-a virat către SC Servicii Comunale SA doar suma de 1,7 milioane de lei, bani care nu au mai ajuns la furnizorul de gaz, și asta pentru că societatea rădăuțeană are poprire pe conturi din partea ANAF și banii au ajuns la bugetul de stat. Restul banilor alocați de Guvern sunt în continuare în contul Primăriei Rădăuți.