Prefectura Suceava a anunțat că a găsit o soluție, e drept de moment, pentru a mai decongestiona din decalajul existent între momentul susținerii probei practice și celei de traseu de către sucevenii care dau examen pentru dobândirea permisului de conducere în această perioadă. Având în vedere că Serviciul de Permise Suceava are doar trei examinatori la acest moment, pe 29 noiembrie a avut loc o sesiune de examinare care a beneficiat de aportul a cinci examinatori din județul Botoșani. În acest fel s-a reușit examinarea la proba practică, într-o zi, a unui număr de 78 candidați.
Pentru zilele de 2 și 3 decembrie, examinatorii de la Suceava vor fi sprijiniți la proba de traseu de 8 colegi din cadrul structurii similare din județul Bacău. Vor fi așadar două zile cu 11 examinatori. După cum am detaliat recent în Monitorul de Suceava, Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor Suceava (denumirea completă a instituției) se află într-o criză acută de examinatori, cauză din care cei care au de dat examen pentru permis au fost programați la intervale extrem de mari de timp, ba chiar s-au trezit reprogramați din nou, înainte de ziua pentru care s-au pregătit. Practic, din vechea gardă care examina nu a mai rămas nimeni (o bună parte din ei, anchetați de DNA au și interdicție de a mai profesa, în timp ce alții, din varii motive, nu mai examinează). Examinatorii care mai lucrează sunt din cei noi, intrați în acest serviciu în 2021, veniți de la Poliție sau Jandarmerie. Și aceștia sunt însă foarte puțini, patru la număr. Printre ei și comisarul-șef Vasile Adrian Hlaghi, care are și atribuțiile de șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava.