La Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au desfășurat recent diverse activități în cadrul campaniei „19 zile de activism împotriva abuzurilor asupra copiilor şi tinerilor”. Elevii au participat la workshopuri, dezbateri, au completat chestionare pe tema bullyingului, au scris eseuri tematice despre ,,Compasiune”, au realizat testimoniale pe tema „Teasing vs. Bullying”, afișe și expoziții de desene, „contribuind în acest fel la crearea unei culturi împotriva violenței”.
Prof. Gabriela-Parascheva Hisem, coordonator de proiecte și programe educative, ne-a spus că activitățile la care au participat elevii i-au ajutat să conștientizeze și să-și definească mult mai clar ce anume este violența. „Elevii și-au manifestat spiritul critic atât prin creațiile lor, cât și prin găsirea soluțiilor pentru a stopa acest aspect negativ al societății și al comportamentului uman. Prin această campanie anuală, ne-am dorit să implicăm cât mai mulți copii și tineri care sunt la vârste critice și să-i facem să înțeleagă că împreună trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, contribuind la crearea unui mediu fără violență și fără abuzuri, conștientizând că la baza realizării acestora se află comunicarea, toleranța, respectul reciproc și educația”, a completat prof. Hisem.
Temele proiectului au fost: „Bune practici în domeniul prevenirii și combaterii violenței asupra copiilor”, „Adolescenții spun <NU> violenței”, „19 Days Prevention Kit 2021”, „Chestionar Bullying”, „Cercurile compasiunii”, „Drepturile copiilor”, „Teasing vs. Bullying”.
Iniţiată de FICE România (Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative) şi derulată în perioada 1-19 noiembrie 2021, campania „19 zile de activism împotriva abuzurilor asupra copiilor şi tinerilor” s-a dorit a fi o mobilizare a factorilor educaţionali în găsirea de soluţii pentru stoparea fenomenului de violenţă în şcoli.
Din echipa de proiect au făcut parte: prof. Tatiana Vîntur, inspectorul școlar pentru educație permanentă, prof. Alexandra-Veronica Bejinaru, directorul Colegiului de Artă Suceava, prof. Gabriela-Parascheva Hisem, coordonator de proiecte și programe educative, prof. Nicoleta Popescu, consilier școlar, prof. Dana-Elena Trocin, prof. Doinița-Felicia Țolca.