Foresta și-a consolidat poziția secundă în ierarhia Seriei I a Ligii a III-a, după ce s-a impus cu scorul de 3-1 pe terenul formației CSM Bacău, într-un joc contând pentru etapa a XII-a. A fost al treilea succes consecutiv al „galben-verzilor”, care a venit cu autorul reușitelor semnate de Dorobanțu (5 – penalty), Chika (17) și Makongo (90). Golul de onoare al băcăuanilor a fost marcat de Furtună, după o oră de joc.
Foresta: C. Mihăescu – Dorobanțu, Botezatu, Makongo, Cimbru, Chelari, M. Ilie, Samson, Popovici, Martin, Chika. Au mai intrat: Trofan, Hostiuc, Netbai, Olowaseun. Antrenor: Ionuț Moșteanu.
În ce o privește pe Șomuz Fălticeni, nu s-a ales decât cu un punct în urma confruntării din fieful „lanternei roșii” a campionatului, CSM Pașcani. Partida s-a încheiat nedecis, scor 0-0. Echipa antrenată de Iulian Ionesi a dominat teritorial partida, a beneficiat de multe cornere și faze fixe, însă cele mai mari ocazii de gol le-au aparținut gazdelor, care au trimis de două ori mingea în bara porții apărate de Puianu.
Șomuz: Puianu – Alecsandru, Vitu, Chirilescu, Nistor, Sahru, Bejenar, Cîrstean, R. Ciobanu, Afkir, Ionesi. Au mai intrat: Padovei, Gomes, Ed. Ciobanu. Antrenor: Iulian Ionesi.
Cel mai rău a ieșit după această rundă Bucovina Rădăuți, care a pierdut cu scorul de 4-1, la Piatra Neamț, duelul cu Ceahlăul, rezultat în urma căruia formația antrenată de Ionuț Plămadă a coborât în afara locurilor de play-off.
Rădăuțenii au făcut o primă repriză foarte bună, reușind să intre în avantaj la cabine grație reușitei semnate de Sumanariu, în minutul 24, cu capul. Nemțenii au întors însă soarta partidei în mitanul secund, prin golurile înscrise de Pîntea (51, 90), Șter (58) Și Jalbă (78).
Bucovina: Udeanu – Chiseliță, Mateciuc, Sumanariu, Coajă, Forizs, Ungurianu, I. Coroamă, C. Coroamă, Săhlean, Stroe. Au mai intrat: Șpac, Florescu, I. Plămadă, Cimbru. Antrenor: Ionuț Plămadă.
Rezultatele etapei a XII-a:
CSM Pașcani – Șomuz Fălticeni 0-0
Ceahlăul Piatra Neamț – Bucovina Rădăuți 4-1
Sporting Vaslui – Știința Miroslava 0-1
CSM Bacău – Foresta Suceava 1-3
Dante Botoșani – Hușana Huși 1-0
Runda viitoare programează meciurile Foresta Suceava – Sporting Vaslui și Șomuz Fălticeni – Bucovina Rădăuți.
Clasament Seria A
1. Dante Botoșani 12 9 2 1 19-6 29
2. Foresta Suceava12 7 2 3 18-14 23
3. Șomuz Fălticeni12 5 4 3 14-11 19
4. Ceahlăul Piatra Neamț 12 5 3 4 19-11 18
5. Bucovina Rădăuți 12 5 3 4 11-17 18
6. Știința Miroslava 12 4 4 4 13-12 16
7. Hușana Huși 12 4 3 5 9-13 15
8. Sporting Vaslui 12 3 4 5 13-13 13
9. CSM Bacău 12 3 3 6 12-17 12
10. CSM Pașcani 12 0 2 10 11-25 2
Notă: La finalul primei faze a campionatului, primele patru clasate se vor califica în play-off, iar ultimele șase vor evolua în play-out. Apoi, primele două clasate în play-off merg la barajul de promovare, iar ultimele două poziționate în play-out vor retrograda în ligile județene.