Un incendiu a distrus în parte casa unei familii din comuna Dornești, din păcate fiind vorba de doi adulți și de șase copii afectați. Incendiu a izbucnit vineri, în jurul orei 13.30, după toate probabilitățile de la coșul de fum suprasolicitat și deteriorat. Membri familiei Hojda erau acasă iar unul dintre copii a făcut focul. În timp ce se afla afară, în curte, tatăl a observat că din podul casei ieșea fum. Așadar, alarma de incendiu s-a dat imediat, însă chiar și așa focul nu a putut fi oprit la timp.
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Rădăuți, cu trei autospeciale cu apă. La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei de locuit cu pericol de propagare întreaga locuință și la anexele gospodărești. Focul a distrus acoperișul casei și tavanul. Fiind vorba de o intervenție cu multă apă s-au deteriorat pereții și bunurile din interior, astfel că este greu de spus că s-a salvat efectiv din casa familiei din Dornești.
O estimare preliminară a pagubelor este de 75.000 de lei.
”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jar sau scântei, provenite din coșul de fum deteriorat”, au transmis pompierii militari suceveni. Pompierii au transmis că au salvat restul locuinței și anexele.