Rata de infectare cu noul coronavirus este în scădere în municipiul Suceava, ca urmare a restricțiilor impuse, dar foarte multă lume ignoră în continuare vaccinarea ca măsură de protecție, deși s-au făcut eforturi mari să le fie pusă la dispoziție.
Între timp, un alt centru de vaccinare, cel drivethru, din parcarea Shopping City Suceava a fost închis, din cauza condițiilor meteo, copiii au început școala, majoritatea online, pentru că nu sunt vaccinate cadrele didactice, iar valul cinci al pandemiei deja ne bate la ușă, deși nu am scăpat nici de valul patru.
La fel ca în fiecare săptămână, edilul Sucevei, Ion Lungu, a prezentat situația măsurilor luate pentru combaterea pandemiei, constatând cu îngrijorare că a scăzut puternic interesul pentru vaccinare, deși situația impune imunizarea unei părți cât mai mari a populației.
„Rata de incidență marți 4.05 la mia de locuitori, a scăzut, este bine, sperăm să fie și mai bine, mai ales că se ia în calcul și la deschiderea școlilor - acolo unde incidența este sub 3 la mie, nu se mai calculează după gradul de vaccinare al cadrelor didactice. Fac apel la cadrele didactice să se vaccineze, să poată începe copiii școala față în față. Nu mi se pare corect să cerem să se vaccineze copiii, dar cadrele didactice să nu fie vaccinate. Cât timp suntem într-o funcție publică, avem o responsabilitate morală în acest sens”, a spus Ion Lungu.
Primarul municipiului Suceava, prima localitate mare carantinată din țară, la începutul pandemiei, a remarcat cu îngrijorare faptul că activitatea de vaccinare aproape s-a înjumătățit față de acum două săptămâni, unul dintre factori fiind și faptul că nu a trecut prin parlament legea cu certificatul verde.
„Nu a trecut nici valul 4, deja se vorbește de valul 5, vine iarna, sezonul rece, cu alte viroze și gripe...fac apel la populație să se vaccineze în continuare!”, a spus Ion Lungu.
Chiar de nu există o statistică oficială a vaccinării populației din municipiul Suceava, se știe că în centrele de vaccinare deshise de Primărie au fost administrate în total 101.912 doze, din care Pfizer 70.806, Moderna 13.295 Astra Zeneca 5.855 și Johnson 10.956.
Referitor la vaccinarea în cadrul Primăriei Suceava, Ion Lungu a precizat că la sediu, la birouri, numărul salariaților vaccinați e de peste 75%, dar pe întreaga instituție, raportul este scăzut de gradul mai mic de vaccinare de la alte direcții, precum Domeniul Public și Piețe.