Sfântul Ierarh Nectarie – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

„Renumit pentru smerenia, blândeţea, lucrarea rugăciunii inimii şi dragostea sa, Sfântul Nectarie este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai zilelor noastre, mulţi fiind cei care i-au cerut ajutorul cu nădejde şi credinţă. Sensibil la suferinţa omului, Sfântul Nectarie continuă şi astăzi, prin harul lui Dumnezeu, lucrarea de slujire a celor în suferinţe, necăjiţi şi întristaţi.”

• Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,

Sfântul Ierarh Nectarie, pe care Biserica îl prăznuieşte liturgic în fiecare an pe 9 noiembrie, s-a născut la 1 octombrie 1846, în Selymbria/Silivria Traciei. Din botez se numea Anastasie. Părinţii săi, Dimos şi Vasiliki, erau oameni săraci, dar credincioşi.

Din prologul cărţii Despre nemurirea sufletului şi despre sfintele parastase, aflăm că a mai avut doi fraţi şi trei surori, deşi în Testamentul său este menţionat şi un al treilea frate.

La numai 14 ani, pentru că nu avea bani cu ce să se întreţină, a plecat să lucreze la Constantinopol ca pedagog şi dascăl la Şcoala Metocului Sfântului Mormânt. Aici a împletit munca şi lecturile din Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi cu participarea la sfintele slujbe.

Când era de 20 ani s-a retras în Insula Hios, în satul Lithio, unde a activat ca învăţător. Însă, în 1873, când a împlinit 27 ani, a intrat în obştea Mănăstirii Hios, fiind tuns în monahism la 7 noiembrie 1876 de către mitropolitul Gheorghe de Hios, cu numele Lazăr. Acelaşi mitropolit l-a hirotonit diacon la 15 ianuarie 1877, cu numele Nectarie.

Fiind înzestrat de Dumnezeu cu multă înţelepciune, diaconul Nectarie a urmat liceul şi, respectiv, Facultatea de Teologie din Atena, pe care a absolvit-o în 1885. Pe parcursul studiilor a fost susţinut financiar de Ioannis Hiotis Horemis, un grec înstărit, dar şi de patriarhul Sofronie al Alexandriei. Numai că patriarhul l-a susţinut sub rezerva ca după absolvire să slujească în Egipt.

Astfel, la 23 martie 1886, diaconul Nectarie a fost hirotonit preot şi a fost numit predicator principal al Patriarhiei de Alexandria. Nu a stat mult timp în această ascultare pentru că, după ce a primit hirotesia în arhimandrit, a fost trimis la Cairo, pentru a îndeplini ascultarea de consilier patriarhal, slujind timp de trei ani la Biserica „Sfântul Nicolae” din Cairo.

La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie l-a hirotonit arhiereu, numindu-l mitropolit onorific de Pentapolis. Însă, pe fondul unor neînţelegeri, la scurt timp a fost destituit. Aşa se face că, spre sfârşitul anului 1890, mitropolitul Nectarie a fost nevoit să se întoarcă în Grecia, undeva în afara Atenei, unde a dus o viaţă plină de lipsuri. Abia după şapte luni de la destituirea sa a fost angajat ca preot predicator al Mitropoliei de Evvia. Trei ani şi mai bine a împlinit această lucrare, după care, în 1894, a fost numit director al Seminarului Teologic Rizareion din Atena. A deţinut această funcţie până în 1908. Ca director, pe lângă multele lucrări administrative impuse de această demnitate, a tipărit mai multe cărţi pentru uzul seminariştilor: manuale de Morală, Pastorală, Cateheză, Dogmatică, Exegeză biblică, precum şi strălucita lucrare de apologetică Hristologia.

Prin cărţile sale, dintre care cele mai cunoscute sunt: Despre revelarea lui Dumnezeu în lume, Sinoadele Ecumenice ale Bisericii lui Hristos, o ediţie revizuită şi adăugită a unui studiu din 1888, intitulat Sfintele Sinoade şi primele două Sinoade Ecumenice, Sfintele Parastase la greci, 10 Cuvinte bisericeşti la Postul Mare, Despre om, Despre roadele adevăratei şi falsei culturi, cu un studiu final despre sinucidere, Despre îngrijirea sufletului, Comoară de cuvinte sfinte şi înţelepte, ce cuprinde pasaje din Sfânta Scriptură şi din Sfinţii Părinţi, şi o culegere cu peste 200 de imnuri, tropare, cântări şi canoane închinate Maicii Domnului, culegere intitulată Theotokarion, a încercat să ducă mai departe tradiţia Părinţilor greci ai Bisericii, – pe care i-a studiat în profunzime –, odată cu vechii scriitori greci.

Din dorinţa de a nu rămâne dator unei făgăduinţe mai vechi, – aceea de a întemeia o mănăstire de maici –, profesorul şi directorul Seminarului Teologic, proin mitropolitul Nectarie, a demisionat, pentru a se dedica întemeierii şi organizării Mănăstirii „Sfânta Treime” din Insula Eghina, căreia el însuşi i-a fost ctitor şi duhovnic. Acolo a lucrat alături de angajaţii mănăstirii, rostind mereu rugăciunea lui Iisus. Sigur, lucrările văzute nu l-au împiedicat cu nimic în îndeplinirea responsabilităţii de a forma duhovniceşte obştea maicilor.

Sfântul Nectarie s-a mutat la Domnul pe 8 noiembrie 1920, la vârsta de 74 de ani, fiind înmormântat într-o încăpere-criptă de lângă biserica ctitorită de el, în apropierea unui molid ce a ajuns până în zilele noastre. A cunoscut dinainte ziua mutării sale la Domnul, descriind-o în cele mai mici detalii. Întins fiind în sicriu, din trupul său au început să izvorască picături de mir, înmiresmând aerul. De altfel, a săvârşit minuni încă din timpul vieţii sale pământeşti: îmblânzea şerpii, alunga lăcustele, aducea ploaia în vreme de secetă, potolea furtuna de pe mare sau vindeca bolnavii.

Moaştele sale – izvorâtoare de mir – au fost descoperite în 1953, iar canonizarea oficială, de către Patriarhia Ecumenică, a avut loc în 1961, printr-un act patriarhal de canonizare, prin care s-a rânduit ca prăznuirea sa liturgică să aibă loc în ziua de 9 noiembrie.

Părticele din moaştele Sfântului Nectarie se găsesc la Catedrala Patriahală şi la Mănăstirea Radu-Vodă din Bucureşti, la Mănăstirea Sihăstria Putnei din Suceava, în Biserica „Naşterii Maicii Domnului” şi „Sfântul Nectarie”, din cartierul Alexandru cel Bun din Iaşi şi în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Târgu Neamţ. Probabil că fragmente din moaştele sfântului se găsesc şi în alte locuri, însă noi nu de o astfel de inventariere ne ocupăm acum.

Sfântul Ierarh Nectarie este cunoscut ca un sfânt taumaturg, vindecător al uneia dintre cele mai cumplite boli cunoscute – cancerul, de care el însuşi a suferit şi care i-a grăbit sfârşitul pământesc.

Renumit pentru smerenia, blândeţea, lucrarea rugăciunii inimii şi dragostea sa, Sfântul Nectarie este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai zilelor noastre, mulţi fiind cei care i-au cerut ajutorul cu nădejde şi credinţă. Sensibil la suferinţa omului, Sfântul Nectarie continuă şi astăzi, prin harul lui Dumnezeu, lucrarea de slujire a celor în suferinţe, necăjiţi şi întristaţi.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Mult-Milostive Doamne, izbăveşte-ne pe noi de toată încercarea grea!

 (Sursa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților)