Cea mai tânără instituție culturală a Sucevei, Teatrul „Matei Vișniec”, rămasă fără director după plecarea fulgerătoare la ceruri a regretatei Carmen Veronica Steiciuc, va avea o nouă conducere, începând de luni, 8 noiembrie - Angela Zarojanu, fost viceprimar al municipiului Suceava și fost subprefect al județului.
„A fost invitat la ședința de urgență a Consiliului de Administrație a Teatrului, în care s-a luat decizia de numire a unui director interimar, astfel încât activitatea instituției să nu fie blocată. O propunere care a fost votată în unanimitate a fost cea ca Angela Zarojanu să preia această funcție, fiind o bună cunoscătoare a activității instituției, agreată de toți cei de acolo și o persoană implicată în viața culturală și socială a municipiului”, a spus primarul Ion Lungu, care va convoca luni o ședință de îndată a Consiliului Local Suceava.
În cadrul ședinței respective, aleșii locali trebuie să își dea acceptul pe propunerea Consiliului de Administrație al teatrului, iar dacă aceasta întrunește un număr suficient de voturi, Angela Zarojanu va trebui să își prezinte demisia din funcția de consilier local, pentru a prelua noua funcție.
Conform deciziei Consiliului de Administrație al Teatrului „Matei Vișniec”, Angela Zarojanu va îndeplini funcția de director interimar până la organizarea concursului de proiecte de management, dar nu mai mult de 120 de zile calendaristice, conform prevederilor art. 33 alin (5) din O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură.
Numirea sa pe această funcție de conducere a primit aviz favorabil inclusiv de la maestrul Matei Vișniec, mai ales că Angela Zarojanu a fost implicată în toate activitățile instituţiei încă de la înființare, iar o perioadă a fost și membru al Consiliului de Administrație, din care fac acum parte jurnalistul Sorin Avram și prof. univ. Sanda-Maria Ardeleanu.
La începutul ședinței de vineri a Consiliului de Administrație al teatrului, la propunerea primarului Ion Lungu a fost ținut un moment de reculegere în memoria primului director al instituției, Carmen Veronica Steiciuc, înmormântată joi la amiază. Lungu a ținut să-i încredințeze pe cei de la Teatru de sprijinul municipalității în continuarea proiectelor inițiate de Carmen, astfel încât Teatrul să fie un reper cultural al Sucevei.