Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat într-o conferință de presă că peste 80% dintre medicii din unitățile sanitare din județ implicate în tratarea pacienților Covid sunt imunizați împotriva noului coronavirus. Alexandru Moldovan a precizat că din totalul celor 513 medici din aceste unități medicale, 414 sunt vaccinați anti-Covid, ceea ce reprezintă 80,7%. Moldovan a precizat că în Spitalul Județean Suceava, din cei 246 de medici sunt vaccinați 204, respectiv 82,93%, iar la Spitalul Municipal Rădăuți din 59 de medici, 55 sunt vaccinați, adică 93,22%. De asemenea, la Spitalul Municipal Fălticeni, din cei 51 de medici, 43 sunt vaccinați împotriva Covid-19.
Prefectul a arătat că la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc toți cei 27 de medici sunt vaccinați împotriva noului coronavirus. El a adăugat că și la Spitalul de Psihiatrie din Siret și la un centru de dializă privat toți medicii sunt imunizați pentru Covid-19.
„Sunt situații în care se observă un procent mai scăzut, cum este cel de la Serviciul Județean de Ambulanță, însă conform precizărilor spuse de directorul Alexandru Lăzăreanu, acolo avem foarte multe cadre medicale care au trecut în ultimele șase luni prin boală”, a arătat prefectul județului Suceava.
Pe de altă parte, el a spus că a solicitat tuturor instituțiilor publice care fac parte din Colegiul Prefectural și din Comitetul Județean de Situații de Urgență să prezinte o situație cu personalul vaccinat anti-Covid. Alexandru Moldovan a spus că aceeași situație trebuie prezentată și pentru cei care fac parte din conducerea acestor instituții, pentru o informare cât mai corectă a populației. De asemenea, Moldovan a spus că aceeași solicitare a fost transmisă și către toate cele 114 primării din județul Suceava.