Un bătrân în vârstă de 72 de ani, din municipiul Suceava, a fost prins de polițiști la scurt timp după ce a luat o bicicletă din curtea unei case din cartierul Burdujeni.
Marți, polițiștii de la Secția Burdujeni au fost sesizați de un localnic de pe strada Tineretului, care a relatat că, în timp ce se afla în locuință, a observat cum un bărbat în vârstă i-a intrat în curte, pe poarta de acces, a luat o bicicletă și a plecat.
Proprietarul a plecat imediat după hoț, sunând totodată și la 112. Păgubitul a reușit să dea de biciclist pe strada Prieteniei din Burdujeni, unde au ajuns ulterior și polițiștii chemați de partea vătămată. Aceștia au stabilit că bărbatul care a sustras bicicleta se numește Ioan Hagiu, are 72 de ani și are domiciliul în municipiul Suceava.
Bătrânul le-a spus inițial polițiștilor că a vrut să „mute” bicicleta.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru constatarea infracțiunii flagrante de furt.