Un bărbat din Bilca a ajuns în arestul poliției județene, reținut 24 de ore, după ce a fost prins la volanul unei mașini cu o alcoolemie imensă. Șoferul pericol public a fost tras pe dreapta sâmbăta trecută dar polițiștii au așteptat rezultatele probelor biologice, care să confirme starea avansată de ebrietate. Ambele rezultate au indicat alcoolemii de peste 3 la mie, chiar 3.30 prima probă. În timpul unei acțiuni de control a polițiștilor de la Secția Rurală Gălănești, cu efective sporite, a fost oprit pentru control un autoturism Ford Focus, care era condus pe raza comunei Bilca. La volan era un localnic care mirosea a alcool și care a prezentat la control un permis de conducere italian. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că bărbatul de la volan, Militon Boca, avea imensa concentrație de 1,59 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Permisul de conducere italian era valabil. Polițiștii au așteptat rezultatele probelor biologice, care au confirmat alcoolemia foarte mare. Prima probă a avut valoarea de 3,36 la mie, iar a doua de 3,13 la mie. Miercuri, 20 octombrie, față de bărbatul din Bilca a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Suspectul a fost audiat și de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, care a dispus ca, după cele 24 de ore, inculpatul să fie plasat sub control judiciar. Bărbatul are impuse mai multe obligații și restricții de la care nu are voie să se abată, inclusiv interdicție de a conduce autovehicule.