Procentul de promovabilitate la concursul pentru ocuparea unui post de director școlar în județul Suceava a rămas același și după contestații: 68,29%. Conform datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, din cele 30 de contestații depuse după proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor vacante de director și director adjunct din școlile sucevene, care a avut loc pe 15 octombrie, două note au fost modificate, dar prin scădere, iar 28 de note au rămas neschimbate, toate fiind sub 7.
Astfel, procentul de promovabilitate a rămas 68,29%, fiind vorba de candidații care au luat note de cel puțin 7 și au promovat examenul. La această sesiune, doar profesoara de fizică Daniela Dungeanu a obținut nota 10, fiind singurul 10 din județ şi din țară. Patru candidați au obținut nota 9,2, alți trei candidați au obținut nota 9. În sesiunea 2021, au fost scoase la concurs 272 de posturi, 217 posturi de director și 55 de posturi de director adjunct. În perioada 15 noiembrie - 8 decembrie 2021 urmează să se desfășoare interviurile. Candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7 la fiecare probă (proba scrisă și proba de interviu).
Rezultatele finale ale concursului vor fi validate în data de 17 decembrie, urmând ca numirile în funcție să aibă loc începând cu 10 ianuarie 2022, la debutul semestrului al doilea al anului școlar 2021-2022. Rezultatele au fost anonimizate, cu mici excepții. 34 de candidați suceveni au fost de acord să li se publice numele pe liste. Ceilalți candidați au avut coduri unice.
Astfel, 287 de cadre didactice sucevene au susținut vineri, 15 octombrie, proba scrisă a concursului pentru ocuparea unui post de director școlar. Opt candidați au absentat „nemotivat” și, conform legislației actuale, nu mai pot să susțină această probă. Alte cinci cadre didactice s-au înscris pentru sesiunea specială a probei scrise, din cauza infecției cu SARS-CoV-2, probă ce va avea loc, probabil, joi, 28 octombrie 2021, conform datelor furnizate de Ministerul Educației.
Examenul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat s-a desfășurat la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava. Nici un candidat nu a fost eliminat din examen.