Mai mulți elevi și profesori de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc au participat o săptămână la un schimb de experiență în Bulgaria, în cadrul unui proiect european. Cinci elevi, împreună cu două cadre didactice, și-au concentrat eforturile în vederea dezvoltării competențelor cheie și a schimbului de bune practici, în cadrul proiectului ERA+ Integrated Learning Challanges, alături de elevi și profesori din Spania, Grecia și Slovacia.
Participanții au fost întâmpinați la școala gazdă, „Dimiter Popnikolov” din Sofia, conform obiceiurilor bulgărești, cu pâine tradițională (Pitka), sare și miere. După ce s-au familiarizat cu școala, programul a continuat cu o serie de prezentări și workshopuri pe diverse teme, printre care și cunoașterea datinilor și a culturii naționale.
În zile petrecute în capitala Bulgariei, gazdele le-au pregătit elevilor militari vizite în locuri inedite. Printre cele mai reprezentative obiective vizitate în Sofia se numără: Catedrala Alexander Nevski, Biserica Sfântul Gheorghe, Biserica Sfintei Nedelya, Muzeul Etnografic, Galeria Națională de Artă, Teatrul Național „Ivan Vasoz” și Muzeul Național de Arheologie. Din spirit de camaraderie, elevii participanți la activități au realizat un tur virtual ghidat pentru elevii din Germania care nu au fost prezenți fizic.
Purtătoarea de cuvânt a colegiului militar câmpulungean, Georgiana Lupu, a spus că temele abordate în cadrul mobilității au vizat în principal tradițiile care ajută la crearea conexiunilor între oameni din diferite culturi. În acest sens, unul dintre cele mai de succes ateliere a fost cel de dans popular. Elevii s-au lăsat purtați de ritmurile muzicii tradiționale bulgărești și, sub îndrumarea unui cadru didactic al școlii gazdă, au învățat pași de dans specifici diferitelor zone ale țării.
Ultima zi petrecută în capitala Bulgariei a însemnat o trecere în revistă a schimbului cultural și a experiențelor noi împărtășite de liceeni. Toți elevii participanți au învățat să folosească platforma Google SitesTM, iar lucrarea a fost încărcată pe platforma Twinspace din cadrul proiectului Erasmus.
„În Colegiul Național Militar <Ștefan cel Mare> participarea la programe și mobilități internaționale a devenit tradiție. În semn de recunoaștere a performanțelor obținute în activitatea de cooperare europeană și a contribuției aduse la dezvoltarea dimensiunii europene, colegiul a obținut trei titluri consecutive de <Școală europeană>. Experiențele împărtășite de elevi pe timpul mobilităților reprezintă un bun prilej de promovare și dezvoltare a dimensiunii europene a educației și creează, totodată, un cadru propice de învățare, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice”, a completat Georgiana Lupu.