Un bărbat din Adâncata a ajuns la Secția de Psihiatrie după apeluri repetate la 112, în care anunța, printre altele, că se autoincendiază. Căutat a doua oară în aceeași zi de polițiști, bărbatul de 46 de ani s-a baricadat în casă, iar din cauza stării de agitație în care era a fost preluat de polițiștii de la Serviciul de Acțiuni Speciale și dus la Spitalul Județean Suceava – Secția de Psihiatrie Burdujeni.
Duminică seară, în jurul orei 21.40, polițiștii de la Secția Rurală Adâncata au fost sesizați de operatorii de la 112 că un localnic din Adâncata a apelat abuziv, în repetate rânduri, numărul de urgențe 112, fiind în stare de ebrietate. Polițiștii l-au contactat telefonic pe bărbat și i-au explicat că va fi amendat pentru apelare abuzivă. Nu peste mult timp, același bărbat a sunat din nou la 112 și a anunțat că se află în parcul din centrul satului Adâncata și se va stropi cu benzină. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde nu l-au mai găsit pe bărbat. Circul a continuat la domiciliul acestuia. Bărbatul s-a închis în locuință, a stins luminile și a refuzat să coopereze cu lucrătorii de poliție. La fața locului au ajuns ulterior și luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale.
În cele din urmă, după negocieri în miez de noapte, bărbatul a ieșit din locuință, fiind preluat de polițiști și dus la Secția de Psihiatrie Burdujeni.