Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 1 oct 2021 - Anul XXVI, nr. 230 (7842)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Mor oamenii cu Covid și personalul din spitalele Fălticeni și Rădăuți amenință managerii cu demisiile, dacă acceptă transformarea în spitale Covid

Vineri, 1 Octombrie 2021 (12:41:41)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Zona Covid a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava este plină de pacienți în stare gravă, care au nevoie de terapie intensivă. Șeful secției Pneumologie, dr. Sorin Nicolae, a declarat, vineri, că „situția de acum este mult mai gravă decât în valurile precedente, sunt mult mai mulți pacienți, de toate vârstele, inclusiv tineri și copii, care fac forme severe și grave de boală”. Atât la Pneumologie, cât și la Boli Infecțioase, în TIR-ul ATI și în UPU sunt tot mai mulți pacienți cu saturație de oxigen scăzută, cărora le trebuie ventilatoare pentru a putea respira. „Este o tragedie ce se întâmplă”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Dan Teodorovici. Pentru a putea face față numărului tot mai mare de pacienți cu Covid, se restrânge zona non-covid, ceea ce înseamnă implicit limitarea accesului bolnavilor la specialitățile care există doar la Spitalul Județean: neurochirurgie, chirurgie vasculară, chirurgie plastică, cardiologie intervențională sau radiologie intervențională. Tot la SJU sunt aduși toți pacienții cu politraumatisme din județ, cei în comă, cu traumatisme craniene, fiind singura unitate medicală cu gardă la Radiologie și cu unitate primire urgențe, cu medici urgentiști.  Pentru a-l menține și pentru pacienții non-covid, măcar pentru aceste specialități, ar fi necesar ca fie Spitalul Municipal  Fălticeni, fie Spitalul Municipal Rădăuți, să fie transformat pentru o perioadă limitată, de o lună, maximum două, în spital exclusiv Covid.

Despre această soluție se discută de câteva săptămâni, dar până acum nu s-a concretizat nimic, nimeni nu și-a asumat această decizie, iar oamenii mor în așteptarea unui loc la terapie intensivă, nu doar la Suceava, ci și în celelalte spitale din județ.

Managerii celor două spitale vizate, dr. Vlad Morariu, de la Fălticeni, și ec. Dan Vatră, de la Rădăuți, au declarat, vineri, că personalul medical refuză transformarea acestor unități medicale în spitale Covid și amenință cu demisia în caz că acest lucru s-ar întâmpla. 

Managerul Dan Vatră a afirmat că membrii Comisiei Covid a spitalului din Rădăuți, formată din toți medicii șefi de secție și medicul epidemiolog, au decis în unanimitate ca spitalul să pună la dispoziția pacienților cu Covid 122 de paturi și majorarea locurilor la ATI Covid de la două, câte sunt în prezent, la trei. Acesta a mai spus că Spitalul Rădăuți are 6 medici ATI, însă dintre aceștia două doctorițe sunt însărcinate în luna a opta, una alăptează, una are probleme cardiace și una este rezidentă, deci de bază este un singur medic ATI, care în octombrie are planificate 20 de gărzi. Managerul a explicat că argumentele membrilor Comisiei Covid au fost că prin mărirea zonei ATI Covid nu se vor putea folosi circuitele conform protocoalelor medicale, iar rețeaua electrică și instalația de oxigen subdimensionate fac imposibilă această extindere.

Dan Vatră a mai spus că și la Rădăuți sunt mulți pacienți cu forme grave de Covid și că în cursul lunii septembrie peste 30 dintre aceștia au murit.

La Fălticeni, situația este asemănătoare, în sensul că și aici personalul medical i-a transmis managerului că va demisiona în bloc în cazul în care noul spital, deschis la începutul lunii septembrie, va fi transformat, fie și temporar, în spital Covid.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mor oamenii cu Covid și personalul din spitalele Fălticeni și Rădăuți amenință managerii cu demisiile, dacă acceptă transformarea în spitale Covid.
 Vizualizări articol: 4272 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Mor oamenii cu Covid și personalul din spitalele Fălticeni și Rădăuți amenință managerii cu demisiile, dacă acceptă transformarea în spitale Covid5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei