Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, și viceprimarul acestui municipiu, Ciprian Cezar Țarevici, s-au vaccinat anticovid pentru a da un exemplu locuitorilor acestui municipiu. Cei doi, alături de mai mulți angajați ai primăriei, s-au prezentat luni la un centru de vaccinare din Rădăuți pentru a se imuniza împotriva noului coronavirus.
Primarul Bogdan Loghin a declarat că deși a trecut prin boală, având o formă gravă, a ținut să se vaccineze anticovid pentru a da un exemplu și altora. „Am ales să mă vaccinez pentru că mă uit ce se întâmplă în jur și nu cred că este de joacă cu ce se întâmplă. Am înțeles că peste 90% dintre cazurile care ajung în formă gravă la terapie intensivă nu prea au o șansă de supraviețuire. Și atunci, dat fiind faptul că am trecut printr-o fază grea a acestei boli, nu vreau să risc nimic”, a spus primarul din Rădăuți.
Bogdan Loghin a spus că a făcut un apel și către angajații Primăriei Rădăuți să se vaccineze, însă personal nu poate obliga pe nimeni să facă acest lucru. „Am făcut un anunț în acest sens și așteptăm să vedem răspunsuri. Nu pot să oblig pe cineva și nu voi introduce măsuri obligatorii. Faptul că am venit aici și dau un exemplu ar trebui urmat și de alții. Dacă nu, fiecare este răspunzător de viața lui, dar trebuie să cunoaștem și limitele sistemului sanitar din România. Și atunci trebuie să vedem dacă este în regulă să riscăm sau nu”, a mai spus Bogdan Loghin.
Primarul din Rădăuți a fost confirmat pozitiv la noul coronavirus la finalul lunii decembrie a anului trecut.