La Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava va avea loc duminică, 19 septembrie, de la ora 19:00, Concertul caritabil „Spes Mundi – Speranța lumii”. Concertul este dedicat vârstnicilor aflați dificultate, care sunt beneficiari ai Programului „Servicii de Îngrijire la Domiciliu, din cadrul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași: persoane încercate de greutățile vieții, ce suferă din cauza singurătății, a stării de sănătate, a situației materiale precare.
Evenimentul este organizat de Asociația Centrul Diacezan Caritas Iași, Episcopia Romano-Catolică de Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași. Cu fondurile strânse prin intermediul acestui concert, spun organizatorii, „vom veni în sprijinul vârstnicilor din cadrul programului, ce beneficiază de servicii sociale și socio-medicale – asistență socială, îngrijire medicală specializată la domiciliu, sprijin în efectuarea activităților de zi cu zi: supravegherea respectării tratamentului medicamentos, procurarea hranei, efectuarea cumpărăturilor, efectuarea igienei corporale, curățenie, dar nu în ultimul rând, împărtășesc o vorbă și un gând bun cu echipa de îngrijire la domiciliu, prezentă zilnic în casele lor”.
Programul Servicii de Îngrijire la Domiciliu este constituit dintr-o rețea formată din mai multe centre regionale ce deservesc în jur de 30 de comunități din județele: Iași, Neamț, Vaslui, Bacău și Suceava. Anual sunt asistați peste 1.200 de beneficiari de către aproximativ 60 de angajați și numeroși voluntari.
· O echipă de artiști profesioniști
Concertul de duminică este susținut de o echipă de artiști profesioniști ce au creat din lucrarea Stabat Mater a compozitorului Giovanni Battista Pergolesi, „un concert cvasi sincretic, care cu siguranță va avea un impact deosebit asupra auditoriului”. Stabat Mater – Contemplarea durerii este una din emblemele poeziei religioase medievale. Astfel, partea muzicală va fi susținută de: soprana Luiza Torboli – artist liric în cadrul Corului Academic Gavriil Musicescu al Filarmonicii de Stat „Moldova”, mezzosoprana Mihaela Blându – artist liric si solistă în Corului Academic Gavriil Musicescu al Filarmonicii Ieșene și pianista Edit Arva – Lector Universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice. Cuvântul, sensul și imprimarea lor în suflete vor fi dăruite publicului de actrița Vasilica Bălăiță – lector universitar doctor la Facultatea de Teatru a Universităţii de Arte „George Enescu”, Iaşi. Viața este un permanent contrast format din lumini și umbre, iar light designerul Adrian Buliga știe să le transforme în artă – lector universitar doctor la Facultatea de Teatru a Universităţii de Arte „George Enescu”, Iaşi. Arta înseamnă a dărui, iar artiștii care „ne vor dărui regalul au înțeles deplin această parte din rolul și rostul lor”, spun organizatorii, care vă așteaptă în număr cât mai mare la concertul caritabil de duminică, 19 septembrie, de la ora 19:00.
Donații
Donațiile se pot face în următoarele conturi: cont în lei – RO36 BRDE 240SV0 811 911 2400, cont în EURO – RO94 BRDE 240SV0 688 896 2400, deschise la BRD Sucursala Iași, cu specificația: concert caritabil. „Vă invităm să vă alăturați scopului nostru, să fim mai binevoitori, mai darnici, mai înţelegători, să recunoaştem în fiecare om imaginea Sfintei Fecioare, făptura ce merită înainte de toate preţuire, respect şi iubire și să simțiți bucuria de a fi alături de cei bătrâni, singuri, în suferinţă şi uitaţi”, este mesajul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași.