Balurile bobocilor și festivitățile de zilele localităților din județul Suceava ar putea fi anulate până la scăderea numărului cazurilor de Covid. Aceasta după ce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat, miercuri, o hotărâre prin care au fost luate o serie de măsuri în vederea limitării și prevenirii răspândirii virusului Sars-Cov-2. Prefectura Suceava a transmis că noile măsuri ar putea fi luate având în vedere contextul epidemiologic actual înregistrat la nivelul județului, statisticile zilnice privind incidența cazurilor pozitive COVID-19 la nivelul fiecărei localităţi, dar şi numărul mare de prezentări ale pacienților cu simptomatologie asociată virusului SARS-CoV-2 sau ale pacienților confirmați COVID-19 în spitalele din judeţ.
Astfel, în baza hotărârii CJSU Suceava, IŞJ Suceava urmează să analizeze oportunitatea organizării și desfășurării activităților și evenimentelor cultural-artistice, cum ar fi balurile și activități festive în cadrul instituțiilor de învățământ, în tot judeţul, până la constatarea unei scăderi semnificative din punct de vedere epidemiologic de către Direcția de Sănătate Publică Suceava. De asemenea, primăriile vor analiza în cadrul Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă oportunitatea organizării și desfășurării festivităților și evenimentelor organizate cu prilejul sărbătoririi zilelor localităților.