Accidentul produs marți după-amiază pe E 85, la ieșirea din Suceava spre Pătrăuți, în care au fost implicate două șoferițe, s-a produs din motive medicale, mai concret după ce uneia dintre conducătoarele auto i s-a făcut rău. Din fericire, consecințele nu au fost grave, cele trei femei ajunse la spital fiind diagnosticate cu leziuni ușoare, care nu au impus internarea.
Din cercetările preliminare ale poliției rezultă că marți, în jurul orei 17.45, o femeie în vârstă de 57 de ani, din comuna Pătrăuți, în timp ce conducea un autoturism Citroen, pe direcția dinspre municipiul Suceava spre Pătrăuți, a pătruns brusc cu mașina pe sens opus, din cauze medicale, intrând în coliziune frontal cu o Skoda condusă regulamentar de o tânără în vârstă de 19 ani, din municipiul Suceava.
Personalul medical SMURD și de la Serviciul de Ambulanță le-a preluat pe cele două conducătoare auto și pe o pasager în vârstă de 17 ani, din a doua mașină. Cele trei au fost evaluate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, constatându-se că au leziuni minore.
Cele două șoferițe au putut fi verificate cu etilotestul de către polițiști, rezultând că nu consumaseră alcool.