Federația Română de Fotbal a stabilit programul meciurilor din faza 16-imilor Cupei României, ediția 2021-2022. Cele 16 meciuri se vor disputa în zilele de 21, 22 și 23 septembrie, în diferite intervale orare, în funcție de alegerile pentru televizare ale deținătorilor drepturilor de transmisie. Gruparea Șomuz Fălticeni, singura formație din județul Suceava care a avansat până în această fază a competiției, va evolua în chiar primul meci al rundei, urmând să se confrunte marți, 21 septembrie, de la ora 15:00, pe Stadionul „Constantin Jamaischi”, cu echipa de prima Ligă FC Voluntari. Jocurile din 16-imile Cupei României se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare.
Șomuz a ajuns până în 16-imile Cupei României după ce a eliminat pe parcurs formațiile Juniorul Suceava (scor 3-2), Bucovina Rădăuți (3-0), Dante Botoșani (3-1) și Aerostar Bacău (1-0), în timp ce FC Voluntari, ca și celelalte formații din Liga I, vor intra abia acum în competiție.
Laureată a Cupei României în sezonul 2016/2017, gruparea ilfoveană ocupă în acest moment locul 8 în clasamentul Ligii I, cu 12 puncte acumulate în primele 8 etape. Cu 66 de apariții și 3 goluri în tricoul echipei naționale a României, președintele-jucător Gabriel Tamaș (37 de ani) este cel mai cunoscut fotbalist din lotul ilfovenilor.
În conformitate cu principiile de desfășurare ale competițiilor fotbalistice pentru sezonul 2021-2022, meciurile din cadrul Cupei României care nu se pot disputa din cauza rezultatelor pozitive la testările pentru COVID-19 nu se pot reprograma.
Programul complet al 16-imilor Cupei României:
marți, 21 septembrie 2021, ora 15:00
Șomuz Fălticeni – FC Voluntari
marți, 21 septembrie 2021, ora 16:00
Minaur Baia Mare – Politehnica Iași
marți, 21 septembrie 2021, ora 18:45
Petrolul Ploiești – U Craiova 1948 SA
marți, 21 septembrie 2021, ora 21:30
CS Mioveni – Rapid București
miercuri, 22 septembrie 2021, ora 16:00
Campionii FC Argeș – FC Botoșani
miercuri, 22 septembrie 2021, ora 16:30
CSM Slatina – Dunărea Călărași
FK Csikszereda – Chindia Târgoviște
Unirea Slobozia – Politehnica Timișoara
Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaș
FC Buzău – Academica Clinceni
CA Oradea – FC Hermannstadt
miercuri, 22 septembrie 2021, ora 18:45
Farul Constanța – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
miercuri, 22 septembrie 2021, ora 21:30
CS Hunedoara – FCSB
joi, 23 septembrie 2021, ora 16:00
ACSO Filiași – UTA Arad
joi, 23 septembrie 2021, ora 18:45
Ripensia Timișoara – Dinamo
joi, 23 septembrie 2021, ora 21:30
Universitatea Craiova – CFR Cluj