Economistul Dan Vatră este noul manager al Spitalului Municipal Rădăuți. Primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, a semnat dispoziția prin care Dan Vatră va prelua această funcție începând de luni, 13 septembrie 2021. Dan Vatră îl va înlocui în funcție pe economistul Romeo Negruț, care a ocupat cu titlu interimar postul de manager al Spitalului Municipal Rădăuți în ultimele șase luni.
Dan Vatră are 45 de ani, a absolvit Liceul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc și Academia de Științe Economice din București, iar în prezent are o pensiune în Rădăuți. Noul manager al spitalului a fost președinte al Partidului Uniunea pentru Rădăuți și a fost consilier local în acest municipiu.