De beat ce era, un șofer nu a putut sufla în etilotest, dar alcoolemia acestuia va fi stabilită în urma rezultatelor de la probele de sânge care i-au fost prelevate. Întâmplarea s-a petrecut vineri seară, la Pătrăuți, după ce Constantin Ciobanu, un bărbat din localitate, a plecat de la un magazin sătesc, unde cel mai probabil a consumat băuturi alcoolice, la volanul unui autoturism marca Seat, unde urcase deși nu avea permis de conducere. Pentru că nu s-a asigurat, imediat după plecare a lovit o altă mașină, marca BMW, condusă tot de un localnic. În urma coliziunii nu a fost rănită nici o persoană, dar au fost avariate cele două autovehicule. În cazul celuilalt șofer implicat în tamponare rezultatul la etilotest a fost zero. Constantin Ciobanu este cercetat acum pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ,,conducerea unui vehicul fara permis de conducere”.