Două mașini au fost implicate într-un accident rutier petrecut pe raza comunei Pojorâta. În accident au fost implicate patru persoane, dintre care două au fost preluate de echipajele sosite la fața locului și transportate la spital pentru investigații suplimentare.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Câmpulung Moldovenesc, cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2) cu sprijinul a două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.