În zilele de joi și vineri, respectiv 2 și 3 septembrie 2021, va avea loc a XXVI-a ediție a simpozionului de istorie „Colocviile Putnei”, eveniment ce se va desfășura cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Simpozionul este organizat de către Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna. Comunicările se vor desfășura fizic și online, iar coordonarea va fi făcută din Sala de conferințe a Centrului Cultural „Mitropolit Iacov Putneanul” de la Mănăstirea Putna.
Cercetătorii care vor prezenta comunicări sunt: Ștefan S. Gorovei (Iași), Mihai Bogdan Atanasiu (Iași), Maria Magdalena Székely (Iași), Ioan-Augustin Guriță (Iași), Mihai Anatolii Ciobanu (Chișinău), Eduard Rusu (Iași), Liviu Papuc (Iași), Ivan Biliarsky (Bulgaria), Elena Firea (Cluj-Napoca), Alice Isabella Sullivan (SUA), sora Georgiana Diaconița (Mănăstirea Dragomirna), protos. Dosoftei Dijmărescu, protos. Iustin Taban, ierod. Timotei Tiron și monah Alexie Cojocaru de la Mănăstirea Putna.
Temele abordate vizează istoria lui Ștefan cel Mare și a Mănăstirii Putna, biografia unor ierarhi ai Moldovei cu metania în Mănăstirea Putna, fapte și evenimente din jurul Primei Serbări a Românilor de Pretutindeni, care a avut loc la Putna în 15 august 1871 și de la care se împlinesc în acest an 150 de ani, istoria muzicii bisericești în Moldova, frescele din Moldova în sec. XIV-XV, date din biografia unor sfinți ai Moldovei, precum și câteva informații noi despre colecțiile și arhivele mănăstirilor Sucevița și Dragomirna.
Programul pe zile
Joi, 2 septembrie:
09.00-09.20 - Cuvânt de întâmpinare al Arhim. Melchisedec Velnic; Prezentarea ultimelor publicații ale Centrului „Ștefan cel Mare”,
09.20-10.00 - Ierod. Timotei Tiron, Paraclisele Mănăstirii Putna. Câteva observații;
10.00-10.40 - Ioan-Augustin Guriță, Misail Chisăliță, egumen al Putnei și episcop de Rădăuți. Contribuții biografice;
10.40-11.20 - Protos. Iustin Taban, Fuga Mitropolitului Antonie Putneanul în Rusia și caterisirea lui (1739). O reevaluare istorică și canonică;
11.35-12.15 - Ștefan S. Gorovei, Două contribuții la istoria Mitropolitului Iacov Putneanul;
12.15-12.55 - Mihai-Bogdan Atanasiu, Un document inedit despre deschiderea mormintelor de la Mănăstirea Putna (1856);
16.00-16.40 - Monah Alexie Cojocaru, Apelative, epitete și titluri atribuite lui Ștefan cel Mare în documentele Serbării de la Putna din anul 1871;
16.40-17.20 - Protos. Dosoftei Dijmărescu, Daruri și cuvinte la Serbarea de la Putna 1871 – forme noi, conținuturi vechi;
17.20-18.00 - Augustin Mureșan, Steagul junelor române din Crișana dăruit la Serbarea de la Putna, în anul 1871;
18.15-18.55 - Dragoș Olaru, Un personaj important al Serbării de la Putna din 1871: Emanuel Logothety. Schiță biografică;
18.55-19.35 - Liviu Papuc, Olga Iordache, Serbarea de la Putna – câteva insistențe asupra unor „mărunțișuri”;
19.35-20.15 - Protos. Dosoftei Dijmărescu, Dosarul 3/1900 din Arhiva Mănăstirii Putna – Starețul Teofil Patraș, Serbarea de la Putna din 1904 și începutul Primului Război Mondial.
Vineri, 3 septembrie:
09.00-09.40 - Ștefan Andreescu, Valahii și Valahia în memoriile lui Konstantin Mihailovic de Ostrovica;
09.40-10.20 - Eduard Rusu, Muzica în Moldova lui Ștefan cel Mare. Certitudini și ipoteze;
10.20-11.00 - Maria Magdalena Székely, Din nou despre campania lui Bogdan al III-lea în Polonia (1509);
11.15-11.55 - Ivan Biliarsky, Elena Firea, De la Târnovo la Iași: peregrinările moaștelor Sfintei Parascheva și semnificația lor politică;
11.55-12.35 - Mihai Anatolii Ciobanu, Daruri pentru țar de la Vasile Lupu,
16.00-16.40 - Alexandru Pascal, Despre o Psaltire (din anii 1552–1561/1564–1568) de la Mănăstirea Putna;
16.40-17.20 - Olimpia Mitric, Arhiva Mănăstirii Sucevița;
17.20-18.00 - Sora Georgiana Diaconița, Colecția de peceți a Mănăstirii Dragomirna – simbol al continuității religioase în Bucovina secolului al XIX-lea;
18.15-18.55 - Emil Dragnev, Ciclul „Faptelor Arhanghelului Mihail” în pronaosul bisericii Sf. Nicolae din Rădăuți;
18.55-19.35 - Alice Isabella Sullivan, Danii moldovenești și Mănăstirea Sf. Ecaterina de la Sinai;
19.35-20.15 - Ștefan S. Gorovei, Istorii paralele? „Strategii” de cercetare și de comunicare;
20.15-20.30 - Închiderea lucrărilor.
Programul detaliat al acestei ediții a Colocviilor Putnei se poate afla accesând https://www.centrulstefancelmare.ro/ro/editia-a-xxvi-a-act27.html. Link pentru acces direct la eveniment pe Zoom: https://us02web.zoom.us/j/85205967859?pwd=UlBqU2tWZm1zeUxHd3BuekZ0OTFQdz09. Conectarea se poate face și introducând datele de mai jos în aplicația Zoom: ID eveniment: 852 0596 7859. Parola: cp26.