Pompierii militari au intervenit marți după-amiază, în urma furtunii, în municipiul Fălticeni pentru îndepărtarea unor plăci de azbest ale unei șarpante care puneau în pericol pietonii, precum și la un stâlp de la care cablurile electrice făceau scurtcircuit, la evacuarea apei din subsolurile a două proprietăți din localitatea Hârtop și în localitatea Rădășeni, unde cablurile electrice ale unui stâlp de electricitate fumegau.
În Dispeceratul ISU Suceava au fost recepționate un număr de 5 de apeluri pe 112, în urma fenomenelor meteo produse pe raza județului Suceava marți după-amiază.