Creșterea numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 a dus implicit și la creșterea numărului celor care au nevoie de tratament în spital pentru a trece prin boală, precum și a numărului cazurilor grave, care ajung la terapie intensivă. Marți, în județul Suceava s-au înregistrat 29 de noi cazuri de îmbolnăvire, din 1.438 de persoane testate și o incidență de 0,24 la mia de locuitori. Numărul cazurilor aflate în evoluție a crescut la 257, din care 57 de cazuri sunt în municipiul Suceava. Incidența în municipiul reședință de județ este de 0,43 la mie.
De luni până marți dimineață în spitalele din județ au fost internate 16 persoane suspecte de infecție cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate două persoane. În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava sunt internați 551 de pacienți, din care 51 de pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 9 pacienți sunt în zona tampon și 491 de pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Dintre pacienții cu Covid, 16 au forme severe și alți 4 forme grave de boală, fiind internați la ATI.
La Rădăuți sunt internați 21 de pacienți cu Covid, dintre care unul cu formă critică, la ATI, la Gura Humorului sunt internați 7 pacienți cu Covid și la Siret doi. În total, în spitalele din județ sunt acum 81 de pacienți cu Covid și 14 pacienți suspecți de infectare.
În carantină sunt 3.309 persoane, din care 282 intrate în ultimele 24 de ore și în izolare, în afara celor aflate în spital, se află 205 persoane, din care 14 intrate în ultimele 24 de ore.
Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ-teritoriale, din cele 114 localități, 53 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 25 au câte un caz în evoluție, 22 au sub cinci cazuri, 9 au sub zece cazuri, iar 5 au peste zece cazuri în evoluție.
La nivel național, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.418 teste RT-PCR și 24.707 teste rapide antigenice, în urma cărora au fost înregistrate 782 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV-2.
Marți au fost raportate 14 decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Alba, Bacău, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Suceava, Timiș, Vrancea. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, două la categoria de vârstă 40-49 ani, unul la categoria de vârstă 50-59, două la categoria de vârstă 60-69 ani, patru la categoria de vârstă 70-79 ani și patru la categoria peste 80 de ani. 13 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 1.476. Dintre acestea, 205 sunt internate la ATI.