Traficul rutier a fost blocat temporar, luni seara, începând cu ora 20, pe DN 17B, Crucea - Holda, din cauza căderilor de pietre de pe versant. La faţa locului intervin lucrători ai Secției Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc - District Broșteni. Zona a fost semnalizată corespunzător, însă intervenția este îngreunată atât de lipsa de vizibilitate, cât mai ales de prăbușirea de pe versant în evoluție. Recomandarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iași pentru conducătorii auto este de evitare a sectorului menționat și de folosire a rutelor alternative.