Pompierii militari suceveni au fost alertați, sâmbătă dimineață, de izbucnirea unui incendiu la un depozit de materiale de construcții din Liteni. Operațiunea a fost dificilă, la sosirea pompierilor la fața locului constatându-se că ardea generalizat acoperișul din lemn acoperit cu azbest, cu o suprafață de ardere de peste 300 de mp. Focul a distrus acoperișul pe 350 de mp, cu alte bunuri din interior. La incendiu s-a intervenit cu patru autospeciale cu apă și spumă, cu oameni de la Detașamentul de pompieri Suceava dar și de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Liteni.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric provocat de un conductor electric defect sau deteriorat. Din fericire nu s-au înregistrat victime iar pompierii au salvat restul anexelor din apropiere”, au transmis pompierii militari suceveni.