Locotenentul Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Urgență „Bucovina” Suceava, participă, în calitate de ofițer de presă, la misiunea de stingere a incendiilor în Grecia, în care au plecat, vineri, 20 august a.c., 142 de pompieri români. Conform unui comunicat de presă remis de Ministerul Afacerilor Interne și ISU Suceava, lt. Alin Găleată face parte din echipa de coordonare și conducere a misiunii și va gestiona comunicarea de la fața locului cu jurnaliștii eleni și cei români, care se deplasează cu pompierii militari români, cu privire la misiunile zilnice.
Misiunea în Grecia a pompierilor români este un răspuns la solicitarea de asistență internațională înaintată de statul elen, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
România a trimis acum în Grecia 142 de pompieri, opt autospeciale de stingere incendii de pădure, trei cisterne, un centru de comandă, două containere Multirisc, un autocar de intervenție, precum și alte mijloace de sprijin logistic, printre care o dronă care poate fi folosită pentru survolarea zonelor în care se va interveni. Pompierii români vor interveni pentru stingerea incendiilor care afectează o zonă din proximitatea Atenei.
Pompierii care au plecat în Grecia provin de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență și de la 16 inspectorate pentru situații de urgență: București-Ilfov, Alba, Argeș, Bihor, Cluj, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Sălaj, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Vâlcea și Timiș.
„Ministrul Lucian Bode le-a mulțumit pentru faptul că s-au oferit voluntari pentru această misiune și și-a exprimat încrederea că vor da dovadă de profesionalism și de maximă implicare, așa cum s-a întâmplat cu ocazia primei participări la stingerea incendiilor care devastează Grecia, atrăgând astfel aprecierea întregii lumi, nu doar a poporului grec”, se arată în comunicatul MAI.
În data de 19 august 2021, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul elen.
Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență pentru autoritățile elene.