De la începutul anului și până în prezent, în județul Suceava s-au produs 66 de incendii de vegetație uscată și la fondul forestier, constatându-se un trend descrescător față de anul trecut. Anunţul a fost făcut de subprefectul judeţului Suceava, Daniel Prorociuc, după o videoconferinţă cu ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi ministrul Mediului, Barna Tanczos, în cadrul căreia a fost făcută o analiză a incendiilor de vegetație uscată și de fond forestier din fiecare judeţ. Daniel Prorociuc a spus că cele mai multe incendii de acest fel din judeţul Suceava, respectiv 50, au avut drept cauză focul deschis, şase au fost provocate de fumatul în locuri nepermise, trei au fost produse intenţionat, iar într-un caz incendiul a pornit de la jocul copiilor cu focul.
După ședință, Daniel Prorociuc a spus că datorită temperaturilor ridicate și a activităților de sezon, există în continuare riscul producerii de incendii, motiv pentru care a atras atenția că nu este permisă arderea miriştilor, a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente.
”Deoarece legislaţia interzice arderea la întâmplare a vegetaţiei uscate, iar cei care o fac pun în pericol fondul forestier, bunuri materiale importante sau chiar vieţi omeneşti, transmitem din nou un apel către populaţie şi către factorii de răspundere din administraţiile locale, să respecte interdicţiile privind focul deschis, mai ales în această perioadă când flăcările sunt favorizate de condiţiile meteorologice”, a spus subprefectul județului.
El a arătat că un rol important în prevenirea incendiilor în profil teritorial îl au autorităţile administraţiei publice locale, care, prin toate pârghiile legale de care dispun, trebuie să conştientizeze şi să determine populaţia să se comporte şi să acţioneze în spirit civic. „Este necesară angrenarea activă a membrilor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă în vederea îndeplinirii cu eficienţă a obligaţiilor ce le revin pe linia prevenirii unor asemenea evenimente, cât și concentrarea eforturilor pentru conştientizarea populaţiei asupra necesităţii respectării regulilor şi dispoziţiilor de apărare împotriva incendiilor în legătură cu utilizarea focului deschis”, a mai precizat Prorociuc. El a atras atenția că arderile necontrolate ale miriștilor și resturilor vegetale pot provoca adevărate dezastre.