Administrația Națională de Meteorologie a emis luni dimineață o atenționare meteorologică de tip Cod Galben, de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în intervaul 09 august, ora 10:00 – 09 august, ora 23:00.
În această perioadă, în Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local în Maramureș, nordul Munteniei și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25...45 l/mp.
Fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului.