Omul politic și fostul deputat Alexandru Ștefan Băișanu, reținut 24 de ore în arest într-un dosar de șantaj, a fost pus în libertate, prin decizia procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Băișanu a fost plasat sub măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Fostul deputat este obligat să nu ia legătura cu persoanele care au reclamat faptele de șantaj de care este acuzat, dar și cu un martor din dosar.
- Avocatul lui Băișanu – Acuzațiile sunt vădit nefondate
”Apărarea a avut un rol activ, în sensul că s-a propus administrarea unor probe pe care le considerăm absolut relevante în constatarea nevinovăției, probe pe care le vom depune de îndată la dosar. Acuzațiile sunt vădit nefondate, atât în ceea ce privește temeinicia acestora, cât și prin raportare la textul legal de incriminare”, a declarat avocatul Laurian Ostaficiuc, cel care îl reprezintă pe Ștefan Alexandru Băișanu.
De precizat că la acest moment al anchetei nu se poate vorbi despre stabilirea vinovăției, miza de acum fiind legată de justificarea sau nu a unei măsuri privative de libertate. Procurorul de caz a considerat că măsura controlului judicar este suficientă la acest moment, după cele 24 de ore de arest
· Cum s-a ajuns de la asociați la litigiu și reclamație pentru șantaj
Băișanu are calitatea de suspect și este acuzat de comiterea a două infracțiuni de șantaj. Litigiul este legat de un manej în care familia Băișanu își îngrijește caii de curse folosiți de fiicele acestuia, la Ipotești. În discuție este și un iaz, iar litigiul pleacă de la cine a investit bani acolo. Fostul deputat este acuzat că s-a folosit doar de influență și de promisiuni, în timp ce banii ar fi fost investiți de alții.
Victime ar fi doi foști colaboratori ai acestuia, unul dintre ei fiind și cel care a depus plângeri penale împotriva lui Băișanu la mai multe structuri de parchet, inclusiv DNA, dar și la poliție. Este vorba de Corneliu Lefter, care reclama următoarele:
“După 1 mai 2021 i-am comunicat lui Ştefan Alexandru Băișanu că eu nu mai pot să cheltui bani, și drept urmare, mai departe să se descurce și că totodată aștept să îmi achite datoriile. Şocul total a fost când, în loc să vină cu soluții el a trecut la amenințări de toate felurile, începând de la amenințări precum că el mă va desființa pe mine și familia mea, trecând apoi la amenințări de genul că el îmi va fi sfârșitul, că el îmi va da cu parul în cap, că îmi va băga toporul în gât, că mă va omorî, apoi că el are puterea de a mă băga la pușcărie. După toată tirada de amenințări mi-a zis franc în față că dacă vreau să îmi dea toate datoriile trebuie să îi cedez lui contractul pe iaz și am de ales: ori cedez iazul și îmi dă datoriile, ori ne vom judeca 10 ani până îmi va da banii. Văzând că nici așa nu reușește a trecut la alt gen de atac. A mers efectiv la Primăria Ipotești, unde a exercitat tot felul de presiuni pentru ca aceștia să îmi rezilieze contractul pe iaz. Din data de 10 mai 2021 acesta mi-a interzis accesul în incinta fermei, zicând că el este proprietar și că face ce vrea”, a arătat Corneliu Lefter în plângerile depuse la Poliție și DNA.
· Secția Rurală Ipotești, condusă de un ofițer rutier, fostul șef de la Serviciul Permise
Se pare că perchezițiile au pornit de la faptul că Alexandru Băișanu ar fi refuzat să depună la Poliție o serie de înscrisuri și documente care au legătură cu închirierea unui iaz și a unui teren situate în comuna Ipotești. Documente similare au fost solicitate și de la Primăria Ipotești, iar în cursul săptămânii trecute autoritățile de aici au transmis actele respective. O percheziție a avut loc și la clădirea din apropierea iazului de la Ipotești, acolo unde funcționează manejul în care familia Băișanu își îngrijește caii de curse folosiți de fiicele fostului deputat în activitatea de echitație.
Ancheta în acest caz este derulată de către polițiștii de la Secția Rurală Ipotești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
De o lună de zile, la comanda acestei secții se află comisarul Alexandru Duțuc, ofițer de poliție rutieră, care a fost o scurtă perioadă șef, la începutul acestui an, la Serviciul de Permise și Înmatriculări Suceava. Alexandru Duțuc s-a remarcat prin acțiuni în forță pe unde a trecut.