Titulatura onorifică de “Cetățean de onoare al Sucevei” va fi acordată, de luna aceasta, și fostului rector al USV Adrian Graur, pentru contribuția excepțională la dezvoltarea și impunerea Universității din Suceava în spațiul academic național și internațional.
Proiectul de hotărâre prin care i se conferă această titulatură va fi discutat într-o ședință extraordinară de Consiliu Local, convocată luni, 9 august, de la ora 14.00. Inițiatorii proiectului sunt primarul Ion Lungu și consilierul local Ioan Dan Cușnir, liderul grupului de consilieri PSD, încât rezultatul voturilor este mai mult decât sigur.
Propunerea vine la scurt timp după ce actualul prorector al USV, Mihai Dimian, a devenit “Cetățean de onoare al Sucevei” atât pentru rezultatele sale profesionale, spirit civic, cât mai ales pentru implicarea în gestionarea pandemie, ocazie cu care Ion Lungu a anunțat că va iniția un proiect pentru acordarea acestui titlu și actualului rector, Valentin Popa.
Chiar dacă propunerea sa nu s-a concretizat încă, fiind în pregătire probabil pentru ședința ordinară, de la finele lunii august, între timp a apărut această nouă propunere - Adrian Graur, fostul rector al USV.
Conform inițiatorilor, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, a încercat și a reușit să impună Universitatea din Suceava în spațiul academic românesc și internațional, impulsionând corpul didactic spre obiective foarte înalte, pentru contribuția excepțională la creșterea și consolidarea prestigiului național și internațional al USV fiind distins cu titlul onorific „Rector Emeritus”.
Din multitudinea de realizări ale profesorului universitar, inițiatorii menționează că în calitate de rector al USV, în anul 2005, la Bologna, a semnat Magna Charta Universitatum, un pas care a deschis pentru USV calea drumului european, că a inițiat înființarea Clubului Sportiv Universitatea, dar și competiția Hard&Soft, aflată la cea de-a XXV-a ediție, care aduce la Suceava echipe din toata lumea.
De asemenea, de numele său se leagă înființarea trupei de teatru studențesc Fabulinus și proiectul „Student pentru o zi”.
Sub conducerea sa, Universitatea din Suceava a reușit să obțină calificativul „Grad de încredere ridicat” la prima evaluare pe care a realizat-o ARACIS, în anul 2008.
Atragerea de fonduri pentru proiectarea, execuția și finalizarea mai multor obiective de mare interes pentru USV se datorează și contribuției sale, printre acestea numărându-se două clădiri ale Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, de 3500 mp și respectiv 3800 mp, corpul E al USV cu o suprafață desfășurată de 10 000 mp, Căminul studențesc nr. 4 cu 300 locuri, Centrul de educație continuă de la Vatra Dornei, Casa de vânătoare și centrul de instruire didactică, de 930 mp, la Șipoțel – Râșca, Bază didactică de 3000 mp, la Gălănești, Complexul de Natație și Kinetoterapie, de dimensiuni semiolimpice, Auditoriumul „Joseph Schmidt”, cu 240 locuri, terenul acoperit de sport de 2.400 mp, precum și spații de cercetare.
De asemenea, Adrian Graur a contribuit la atragerea de fonduri pentru dezvoltarea Campusului I al USV, de la o arie de 4,5 ha și suprafață desfășurată construită de 19 000 mp, în 2004, la o arie de 6,5 ha și suprafață desfășurată construita de 62 000 mp, la finele anului 2011, gestionarea acțiunilor pentru obținerea unei suprafețe de 30 ha pentru Campusul 2 al USV, prin HG, în mai 2007, realizarea PUZ-ului, Studiului de PreFezabilitate și Studiul de Fezabilitate pentru Campusul 2, unde obiectivele care vor fi ridicate au suprafață desfășurată de cca. 100 000 mp.
Pentru meritele sale, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur a fost distins cu titlurile de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Ilmenau, Germania, 2017, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice a Moldovei din Chișinău, 2011, Doctor Honoris Causa al Universității Naționale Yuri Fedkovich din Cernăuți, 2010, Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Mare Ofițer, conferit de Președintele României, în 10.12.2004, la acestea urmând să fie adăugată și titulatura de “Cetățean de onoare al Sucevei”.