În lotul de 18 sportivi, 11 fete și 7 băieți, cu care România se va prezenta la Campionatul Mondial Under 20, care va avea loc în intervalul 17-22 august, la Nairobi, în Kenya, și-au făcut loc și două atlete din județul Suceava. Este vorba de deja consacrata Talida Sfarghiu, în vârstă de 18 ani, de la CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc, care a fost aleasă în ultimii doi ani de forul de specialitate drept cea mai bună atletă junioară din România, obținând rezultate bune și în întrecerile naționale de seniori, și Claudia Costiuc, de la CSM Dorna Vatra Dornei, care la cei doar 16 ani ai săi este mezina lotului național. Sfarghiu va concura în proba de 1.500 de metri, în vreme ce Costiuc s-a calificat pentru cursa de 800 de metri.
În ce o privește pe Claudia Costiuc, cu doar trei zile înainte de startul Campionatelor Mondiale, aceasta va participa și la Balcaniada de juniori Under 18 de la Krajlevo (Serbia), alături de alți doi colegi de la CSM Dorna Vatra Dornei. George Covăsneanu va alerga la 400 de metri, în vreme ce Adelin Pop va lua startul în proba masculină de 800 de metri. Din lotul României pentru Balcaniada din Serbia mai face parte și Ciprian Costin, de la CSS Rădăuți, care va concura la 3.000 de metri.