Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat că românii au ajuns să trăiască din ce în ce mai greu, sute de mii de persoane fiind în imposibilitatea să-și mai plătească facturile la utilități. Ioan Stan a spus că din păcate aceasta este o realitate crudă pe care actualii decidenți politici nu au cum să o mai ascundă în spatele unor discursuri politicianiste.
Stan a adăugat și că este oficial faptul că primele șase luni ale acestui an au adus cea mai mare creștere de prețuri din ultimii 13 ani. „În acest timp, prin <bunăvoița> guvernului Cîțu, salariile sunt înghețate, creșterea pensiilor prevăzută prin lege este amânată și la fel se întâmplă și cu alocațiile. PSD a avertizat că liberalizarea pieței energiei, fără pregătirile necesare, va fi un dezastru. Și așa și este! Din cauza iresponsabilității celor de la putere, toate prețurile au crescut peste măsură, coșul românilor fiind tot mai gol și puterea de cumpărare tot mai slabă. De altfel, prețurile energiei electrice doboară record după record, ca să nu mai discutăm despre creșterea prețurilor la produsele agro-alimentare care au devenit pentru omul de rând exponate de muzeu”, a precizat liderul PSD Suceava.
El a subliniat faptul că ceea ce se întâmplă în prezent arată cât de toxică, nocivă și ticăloasă este actuala guvernare, care a liberalizat piața energiei cu justificarea că astfel prețurile vor scădea. Ioan Stan a mai spus că acum, când românii nu mai fac față scumpirilor, guvernații explică, cu un inegalabil cinism, că România are „printre cele mai mici prețuri din Europa” la energia electrică, fără să spună nici un cuvânt despre salariile românilor, care au rămas cele mai mici din Europa și fără să facă absolut nimic ca să schimbe acest lucru.
„Având în vedere ce se întâmplă, PSD somează guvernul Cîțu și pe liderii coaliției PNL-USRPLUS-UDMR să coboare în lumea reală. Să dea dovadă de măcar o fărâmă de umanitate și să ia decizii de urgență prin care să-i ajute pe cei care nu mai pot, să facă față scumpirilor. Și sunt mulți. Momentan sute de mii de români se află în imposibilitatea de a-și plăti facturile la utilități ca urmare a politicilor total iresponsabile și lipsite de viziune ale actualei puteri. Vor urma milioane”, a declarat senatorul PSD de Suceava. El consideră că până nu este prea târziu, se impun decizii rapide, respectiv adoptarea, promulgarea și aplicarea urgentă a legii consumatorului vulnerabil. Ioan Stan a precizat că acest lucru trebuie făcut acum, nu din toamna anului viitor, așa cum vrea guvernul Cîțu. „Altfel, la iarnă, milioane de români care trăiesc din salariul sau pensia minimă pe economie vor ajunge în situații dramatice. Fie vor trebui să înghețe în case, fie vor fi debranșați, fie vor fi aruncați în stradă pentru neplată”, a încheiat Ioan Stan.