Federația Română de Fotbal a anunțat țintarul meciurilor din Turul al II-lea al Cupei României, faza națională, pe tabloul competiției aflându-se și cele trei formații sucevene care activează în eșalonul al treilea. Foresta va evolua în deplasare, la Dorohoi, pe terenul celor de la Dante Botoșani, în vreme ce Șomuz Fălticeni va primi pe stadionul „Constantin Jamaischi” vizita celor de la Bucovina Rădăuți. Această a doua partidă se anunță una deosebit de interesantă din perspectiva schimbărilor survenite în această vară la cele două grupări. Șomuz a înregimentat nu mai puțin de 11 fotbaliști de la Bucovina, în frunte cu antrenorul Iulian Ionesi, în vreme ce doi dintre jucătorii importanți de la Fălticeni, Bogdan Forizs și Florin Chisăliță, au ajuns la Rădăuți.
Echipele Foresta și Bucovina vor debuta în întrecere în această etapă a competiției, în vreme ce Șomuz Fălticeni a obținut calificarea după ce a eliminat în runda inaugurală pe Juniorul Suceava.
Partidele se vor desfășura într-o singură manșă, miercuri, 11 august, cu începere de la ora 17.30, pe terenul formațiilor mai slab cotate în sezonul precedent.