O puternică furtună, cu ploi torențiale, s-a abătut vineri seara asupra localității Moldova Sulița și a zonelor învecinate, provocând pagube materiale însemnate. Oamenii s-au trezit cu râuri învolburate, negre de mizerii, care le trec pe la poartă sau chiar prin curte și casă
Ca urmare a furtunii prelungite și în timpul nopții, pe raza Ocolului Silvic Breaza sunt trei drumuri auto forestiere afectate, pe care nu se mai poate circula deloc - DAF Benia, DAF Sulița și DAF Lucava (cel care asigură accesul către Herghelia Lucina).
Apele au distrus și podul de la Tătarca, peste Moldova și au blocat accesul către stația seismica, Obcioara și Dadu.
Pagube materiale importante au fost provocate și populației din zonă, care s-au trezit cu gospodăriile inundate, unele în totalitate, altele parțial, pompierii intervenind pentru a scoate apa din beciuri. Viitura a luat și anexe gospodărești, pe raza comunei Moldova Sulița, cele mai multe probleme fiind în zona satului Benia.
Pentru remedierea problemelor apărute intervin ISU Câmpulung Moldovenesc, Primăria Moldova Sulița, Grupele locale de pompieri și Ocolul Silvic Breaza.