Educație și distracție, chiar și în vacanță – de asta beneficiază micii suceveni înscriși la Grădinița cu program normal Obcini, care a pornit o nouă ediție, a III-a, a Școlii de vară “Vrei să înveți lucruri noi”.
Micuții, alături de educatoare, participă la fel de fel de activități creative, recreative și educaționale, organizate pe tematici.
Joi, în cadrul activității “Micii cetățeni pentru un viitor al orașului”, aceștia au fost față în față cu reprezentanții administrației locale – Ion Lungu, primarul Sucevei și Angela Zarojanu, consilier local.
“Vin mereu cu mare plăcere la Grădinița cu program normal din Obcini și vreau să o felicit pe directoarea Maria Todereanu pentru treaba bună pe care o face – este o grădiniță unde se face performanță. Mă bucură faptul că deși este vacanță, continuați activitățile la grădiniță prin această școală de vară, cu o temă foarte importantă – Micii cetățeni. Este bine că învață de pe acum spiritul civic, ce înseamnă să fii cetățean, pentru că din păcate, oricâte lucruri bune face municipalitatea și oricât s-ar organiza, avem nevoie de sprijinul cetățenilor ca să fie bine. Acești copii învață de mici că trebuie să ajute și ei comunitatea, mai ales pe probleme de mediu, salubritate, mentalitate, etc.”, a spus Ion Lungu.
O grădiniță nouă, cu program prelungit, unită cu cea existentă
Edilul Sucevei a precizat că municipalitatea are o mare restanță față de cartierul Obcini – construirea unei grădinițe noi, dar se lucrează la asta și speră că se va rezolva.
“Suntem la tema de proiectare pentru a dărâma o serie de garaje, pentru a construi în locul lor o grădiniță cu program prelungit, pe care o vom cupla cu aceasta, să fie una singură, să avem un număr cât mai mic de personal administrativ pentru ambele. Sper să ne ajute Dumnezeu să ajungem acolo!
În ceea ce privește copiii, îmi plac, îi iubesc și îi respect, mulți dintre ei sunt fanii mei și mă simt foarte bine printre ei.
Chiar dacă este un program solicitant la Primărie, mi-am rupt puțin timp să fiu alături de ei și de dvs., aici, asigurându-vă de tot sprijinul Primăriei Suceava!”, a mai spus Ion Lungu.
Școala de vară, alternativă de petrecere a timpului liber pe perioada vacanței
Micuții participanți la Școala de vară “Vrei să înveți lucruri noi” au recapitulat ceea ce au învățat în primele zile, în care au avut inclusiv vizite la obiective de interes din oraș, dar au avut și un scurt dar frumos program artistic.
“Acest proiect se adresează unui grup de 60 de preșcolari din cadrul unității de învățământ. Scopul proiectului este de a oferi copiilor o alternativă de petrecere a timpului liber pe perioada vacanței. De asemenea, proiectul are în vedere implicarea părinților și a comunității în desăvârșirea formării copiilor ca buni cetățeni.
Activitatea de astăzi se numește “Micii cetățeni pentru un viitor al orașului”, principalul obiectiv fiind să consolideze cunoștințele acumulate în această săptămână.
Considerăm că unitatea noastră, împreună cu familia și comunitatea, formează copiilor valori cetățenești necesare într-un oraș al viitorului pe care cu toții ni-l dorim”, a precizat Maria Todereanu, directoarea Grădiniței din Obcini.
Angela Zarojanu: “Viitorul Sucevei este pe mâini bune!”
Angela Zarojanu, consilier local și reprezentant al comunității în Consiliul de Administrație a Grădiniței Obcini, s-a dovedit a fi foarte încântată de istețimea copiilor participanți la Școala de vară:
“Este o foarte frumoasă idee a directorului instituției, Maria Todereanu, de a oferi lecții îmbinate cu parte recreativă, în vacanță, acestor copii minunați de la Grădinița cu program normal Obcini. Îmi face mare plăcere să vin aici, să stau de vorbă cu copii, sunt foarte simpatici, au răspuns perfect la toate întrebările și suntem fericiți, pentru că, în aceste condiții, viitorul Sucevei este pe mâini bune. Felicit conducerea grădiniței și întreg colectivul pentru această frumoasă realizare – o școală de vară, binevenită”.
Școala de vară este gândită pe o perioadă de 10 zile, până spre finele lunii iulie, cu activități precum vizitarea obietivelor turistice și culturale, lecții de bune maniere, educație civică și multe alte activități plăcute și de folos.