Un tânăr de 33 de ani, din satul Corocăiești, comuna Verești, a ajuns la spital cu leziuni, iar mai apoi s-a ales și cu dosar penal. Isprava a fost posibilă după ce a băut zdravăn, iar mai apoi a plecat la plimbare cu un scuter. Pentru că era prea beat, dar și pentru că afară era întuneric, bărbatul nu a văzut o mașină marca Opel Zafira, care era parcată în fața unei case.
A fost preluat de un echipaj medical și transferat la Spitalul Județean Suceava, unde i s-a pus diagnosticul de ”contuzie coloana cervicală”. Polițiștii l-au testat și cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. După ce au verificat în baza de date, polițiștii au constatat că tânărul nu avea nici permis de conducere. În aceste condiții, el este cercetat penal acum pentru comiterea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.