Numărul localităților din județul Suceava în care nu sunt cazuri de coronavirus a crescut la 103, din cele 114 unități administrative. La raportarea oficială de marți în județ erau 100 de localități fără Covid. Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ-teritoriale, alte zece localități au câte un caz în evoluție, iar una are sub cinci cazuri în evoluție.
În cursul zilei de astăzi, în județul Suceava sunt 12 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.
Potrivit Prefecturii Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de23.056 de persoane declarate vindecate de coronavirus. De asemenea, totalul persoanelor vaccinate la nivelul județului Suceava este de 89.024, din care 79.096 sunt cu rapelul făcut.
La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internatedouă persoane diagnosticate cu Covid – 19.
Din totalul celor 521 de pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, doi pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19 (forme medii), nouă sunt în zona tampon și 510 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).
Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, miercuri, de 305 paturi libere, din care 83 pentru pacienți Covid-19,194 în sectorul non-Covid și 28 pentru zona tampon.
La unitatea de terapie intensivă a Spitalului Județean sunt disponibile șase paturi pentru pacienți Covid, sunt 30 ventilatoare libere, din careșase pentru pacienții Covid-19, și 24 pentru pacienții non- Covid.
Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de șase, iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 18.
În spitalele sucevene sunt disponibile 155 de locuri libere Covid și 39 locuri pentru zona tampon.